Un fel de Superman

Dacă Dumnezeu i-a făcut pe oameni liberi, lăsîndu-i să aleagă cum se îmbracă, ce prieteni își fac, cum își schimbă culoarea și forma părului, la ce școli merg sau cu cine se căsătoresc, atunci de ce nu i-a lăsat să își aleagă și dacă vor superputeri sau nu? Spre exemplu, eu mi-aș dori să pot opri timpul, să pot privi în jur cît de mult vreau, fără să fiu grăbită sau întreruptă. Aș vrea și să pot să mă teleportez, să o văd pe mama de cîte ori simt nevoia – adică zilnic.

Deși mintea mi-e plină de dorințe, cel mai mult m-ar bucura să mă pot întoarce în timp. M-aș duce înapoi în clasa a XII-a. Aș scrie din nou toate eseurile pentru bacalaureat, aș întreba profesorii la ce facultate să mă duc și aș vorbi cu cei din clasă despre ce crede fiecare că vom primi la subiectul al treilea la română. După aceea, m-aș duce în vară și m-aș opri acolo. M-aș învîrti printre copaci, sub cerul care ține soarele ăsta atît de mare și de fierbinte, m-aș plimba cu el de mînă prin parc, aș cînta pe stradă, iar apoi m-aș întoarce acasă. Ar fi beznă, iar lumina din jur ar veni doar de la lună și de la stele. S-ar auzi doar broaște care vor să fie talentate, iar eu aș merge grăbită, fiindcă mi-e frică de întuneric, dar apoi mi-aș aminti că el e cu mine, deci nu sînt singură.

M-aș opri cîteva clipe în momentele care mi s-au părut dificile, m-aș privi cu atenție și mi-aș zîmbi, felicitîndu-mă pentru modul în care am rezolvat tot ce mi-am propus. Mi-aș memora toate clipele, toate dățile în care am rîs sau în care am plîns și aș analiza felul în care m-am dezvoltat și în care m-am maturizat. Mi-aș împărți superputerea cu oricine care ar avea nevoie și m-ar convinge să îl ajut. Aș fi un fel de fantomă a trecutului, la fel ca cea care a venit cu trei zile înainte de Crăciun la Scrooge.

Nu aș vrea să schimb nimic din ceea ce am făcut, dar poate m-aș mai opri din vorbit atunci cînd ar fi cazul și m-aș mai gîndi. Aș face mai multe poze, să mă asigur că nu voi uita nimic și aș scrie cîte un rînd în fiecare zi, să mă asigur că exist cu adevărat. De ce nu ne dai, Doamne, superputeri?

de Andreea CIBOTARIU