Ține minte, sfîrșitul e aici

Norii negri au luat locul cerului albastru. Culorile parcă au dispărut din lume. La fel și conservele și dulciurile. Ce n-o să dispară niciodată e răutatea. Pe strada îngustă, un bărbat trage după el un copil cu o singură mînă, ciotul de la cealaltă atîrnîndu-i neputincios pe lîngă trup. A dispărut toată speranța și durerea din el, nu mai are putere să strige, se lasă tîrît la vale pe strada acoperită cu macadam spart în timp ce capul i se bălăngănește inert stînga-dreapta. Doar ochii-i sînt mari, larg deschiși, dar goi. La prima intersecție, o femeie ce pare îngrijită strînge la piept un prunc nou-născut, uitîndu-se disperată după o cale de salvare. În spatele ei, patru bărbați sprijină peretele cu privirea pierdută și bat cu picioarele în el pînă cînd le sîngerează genunchii. Se așază pe perdeaua de cioburi de pe asfalt fără să simtă nimic. După Apocalipsă, încă au mai găsit ce să transforme-n băutură.

Lumea s-a stins violent: eram parcă toți într-o cămară cînd s-a ferecat ușa și întunericul a fost deplin. Nu ne-au ajuns șase ani să ni se obișnuiască ochii și încă orbecăim. Dar oare eram altfel înainte? Eram mai buni, mai bucuroși de libertate?

Pe aceeași stradă acoperită cu macadam spart, tatăl își tîrîie copilul de păr. Băiatul țipă, dă din mîini și din picioare, dar nu are nicio șansă să-și doboare tatăl; nici măcar să-l încetinească. Ochii largi deschiși urlă după ajutor odată cu glasu-i sfîrșit, dar nu-l bagă nimeni în seamă. La prima intersecție, o femeie își poartă disperată pruncul în brațe cerînd ajutor trecătorilor; voia să ajungă la primul spital, copilul a rămas fără suflare. Locuiau amîndoi în stradă după ce banii pe care-i datorau băncii s-au stins pe medicamente și tratamente experimentale. În spatele ei, patru bărbați sprijină peretele cu privirea pierdută, perete stropit cu urină ca pămîntul cu îngrășămînt. Hainele scumpe atîrnă sfîșiate de pe ei, ultimul și-a aruncat ceasul după un cerșetor care voia să-i ajute, crezînd că-s loviți. Bat cu picioarele în perete pînă cînd le sîngerează genunchii și se așază pe perdeaua de cioburi de pe asfalt fără să simtă nimic.
La șase ani după Apocalipsă, merg pe aceeași stradă și singurul lucru care s-a schimbat e cerul. Mă uit la norii negri care au luat locul cerului albastru.