Setările dintre ani
Pastila de după 22 februarie 2011 Niciun comentariu la Setările dintre ani 1S-ar zice că își ține anii închiși într-un televizor cu ecran mic, bombat. I se dăduseră ochii cu imagini alb-negru și se grăbea să nu o piardă pe crainica în costum alb care anunța ce se întîmplă prin țară. Apăsa îndelung butonul negru din mijloc și apoi se retrăgea în fotoliu convins că nu îi scapă nimic.
Și acum îl găsești cu telecomanda în mînă, în picioare, dîrz, față în față cu televizorul, butonînd pînă i se schimbă canalul. Mai uită degetul pe tasta volumului, dar dacă e vreo cîntăreață în costum popular cu zîmbet larg, bogat, aproape că nici nu îi pasă de puzderia decibelilor. Îl sună nepoții de obicei seara, cînd îl știu potolit în casă. I-au spus clar: pe „verde” răspunzi. Așteaptă neîncrezător să le recunoască glasul și apoi izbucnește tare, precipitat, strigînd cît îl ține gura în micul aparat. Au venit odată și i-au arătat imagini mari, clare, cu ziua lor de naștere. Pentru o clipă a crezut că i-a dat la televizor cu tot cu tort, cadouri și felicitări. Aveau laptopul cu ei și pocneau scurt o suprafață mică, plată, care mișca fotografiile în stînga și în dreapta. Cînd i-a lăsat singuri, au început să schimonosească fețele din poze, deformîndu-le în toate părțile și colorînd un ochi albastru și unul roșu. Au închis Photoshopul și l-au chemat repede să o vadă pe fiică-sa pe webcam. Era mai întunecată și mai trasă la față, prinsă într-un pătrat mic în colțul ecranului. I se umezeau ochii și parcă nu vroia să i-o mai arate așa palidă și bolnavă. Au spus că ea uitase să facă setările de luminozitate și de contrast.
Se simți dintr-o dată înfrînt. De multă vreme știa că are de îndurat o revoluție pe sticlă, dar niciodată nu s-ar fi gîndit că taman luminozitatea l-ar putea întuneca.
Adelina FULGA









Adaugă un comentariu