Prima zi de luptă

De cînd se știe, Jim a avut dintot­­deauna o dorință: să intre în armată pre­cum au făcut toți cei mai în vîr­stă pe care îi cunoștea. Timp de pa­tru ani s-a pregătit pentru acest mo­ment, prin­zînd cîte puțin de la pă­rinți și mai mult din taberele de an­tre­nament.

Îm­pre­u­nă cu colegii s-a ju­cat cu pisto­lul, puș­­ca și a desenat mici schi­țe în ni­sip ale clădirilor. Deși in­struc­torii l-au vă­­zut puțin mai ne­în­de­mînatic cu ar­me­le, au descoperit că ta­lentul său stă în comunicare și me­­morie, Jim a de­mon­strat în timpul jocurilor o ap­ti­tu­dine în a le da in­dicații colegilor spre ținta lor. Pînă și îndrumătorii se mai pierd prin ta­bă­ră, și, dacă e să ca­ute o clădire, îl în­treabă pe băiat în­co­tro se află.

A venit și ziua cea mare, iar Jim, cu ajutorul părinților și la îndemnul in­­­structorilor, a decis să opteze ca tran­s­­mi­sionist într-un pluton care are ne­­voie de un asemenea ostaș. Cu ma­re du­­rere află însă că, din cauza u­nor mo­tive scoase pe ușa din spate, ar­ma­ta a decis ca toți începătorii să in­tre în cea mai apropiată unitate mi­litară de lo­cul în care se află. Astfel, Jim a­jun­ge într-o divizie de infanteriști, unde puș­ca este instrumentul de lege. Cînd noii săi camarazi îi ob­servă inaptitu­di­nea cu armele grele, în­cep să glu­meas­­că cu dînsul, dar îl în­drăgesc cînd îl văd mai vorbăreț. Mi­cul Jim, sol­da­tul cu gura mare și do­uă mîini stîn­gi, devine noua sa i­den­titate prin­­­tre di­vi­zia de in­fanteriști.

Învață Jim să trăiască și fără ta­lentul său de a da indicații că ori­­cum ar fi ajuns, tot la război ar fi mers. Doar că acum, în loc să fie fo­­­losit aco­lo unde este nevoie de ci­ne­va cu talentul său, Jim aleargă pe fron­tul de luptă fără îndemînarea unui in­fan­­te­rist. Acesta este însă modelul din di­vi­zia sa, soldatul cu pușca în mî­­nă, ți­gara în buzunar și o ciudată plă­cere pen­tru mirosul de napalm di­­mi­nea­ța.

Paul ANDRICI