Prima lege a tabieturilor

Întîia dată cînd am alunecat pe o abscisă îmi doream ca portocalele să se prefacă în vreo specie de am­bro­zie, iar sucul lor în nectar. În a­pă­ra­rea mea, examenele pot deveni un mo­ment în care rațiunea își ins­tru­iește proprii soldați ai hazardului pen­tru fortificarea unei cetăți șu­bre­de care se dărîmă recursiv sub tăl­pile glodite ale unor cotropitori e­fe­meri. Da, mă refer la energizante.

Iată un petec de filosofie urbană. Ești victima propriei tale cești de ca­fea. Într-adevăr, ai citit cu religiozitate toate articolele despre dependența de cafea, rata consumului mon­dial, a importurilor, riscurile car­diovasculare, stimularea secreției de dopamină sau a concentrării. Ești o bază de date cu certificat de naștere și mîndru de asta.

Și asta pentru minusculul fapt că-ți alimentează micul capriciu hedonist al dimineților cu parfum de licoare în­tunecată. Și ești mai infricoșat ca o ga­zelă în mijlocul savanei ca cineva înarmat cu o statistică să nu-ți ră­peas­că matinalul tabiet. Cafeaua nu fa­ce studii de cercetare în universi­tăți, nu publică grafice moralizatoa­re, nu arată cu degetul sau poartă dis­cuții televizate despre propria im­por­tanță. Nu-și administrează propriile finanțe și nu se prăjește singură. Ca­feaua nu preferă cănile rotunde, din sticlă ori ceramică și nu nutrește pa­siune insațiabilă pentru culoarea roșie, oricît ar încerca unii să ne con­vingă de asta. Cafeaua există pentru si­ne și tu faci uz de ea din alegerea pro­prie.

Așa că ești liber către orice lectură abundentă în cifre și ponderi ți-ar face inima să tresalte, dacă acesta este parcursul către a-ți alimenta o plă­cere inofensivă într-o lume a limitărilor voluntare. Seinfeld spu­nea că cei care citesc tabloidele me­ri­tă să fie mințiți. Eu am depășit tea­ma de grafice cu un espresso lung. Cu mult zahăr.

Alexandra PANAETE