Poșta

De fiecare dată cînd o rugam să ne explice de ce, ne spunea. Puneam tot felul de întrebări și, cînd toată lumea se mai găsește încă la sărbători în jurul mesei, are obiceiul să spună cum nu ne mai opream din vorbit. „De ce soarele strălucește?”, „De ce cerul e albastru?”, „De ce mărul e rotund?” – la toate găsea un răspuns, care chiar dacă nu ne mulțumea, măcar ne făcea să obosim, pînă găseam următorul lucru de întrebat. Nu ne repezea și, de fiecare dată, părea că mai pune un bob de răbdare undeva, într-un colț al firii, care să aștepte pînă om reuși să ne răspundem singuri la toate.

***

Abonamentele pentru cărți veneau pe-un soi de hîrtie cartonată și ni le aducea, de fiecare dată, poștașul. Erau ca niște cupoane pe care nu le înțelegeam, dar aveau multe cifre, asociate cu titluri ale cărților de povești. Nu mă pricepeam deloc și-abia dibuiam cîte unul, încetișor, pe litere. Ea mereu se uita la tata și părea că-ncep să poarte un dialog, numai din priviri. Veneau apoi spre mine și, după ce mă-ntrebau ce titlu îmi lipsește, îmi arătau cum fiecare cifră de pe carton mergea către un număr și, dacă-l spuneau poștașului, data viitoare ne-aduce cartea cu totul. Așa au intrat pe poartă multe titluri – prima dată auzeam cîinele mic lătrînd în gura ușii, apoi vedeam cărțile cum se bălăngăneau în deschizătura genții burdușite cu hîrtii. Poștașul mi le întindea, de parcă îi era de-a scăpării de ele și-așa „Rățușca cea urîtă”, „Heidi, fetița munților” sau „Guliver” ajungeau pe mîini bune.

***

Așa zice tuturor c-am învățat să citim – și eu, și Sebi. „Deși el mai mult a urmărit cu degetul cuvintele din Biblia cu scris mare, primită de la bunica.” După ce ne-am trezit știind literele și înțelegînd mai toate cuvintele dintr-o frază, a zis că ea nu mai are ce să ne spună și ne-a dat de grijă să tot citim, că într-o bună zi, o s-ajungă să ne întrebe ea pe noi lucruri. „Și-atunci ce-o să faceți?” Sebi și-a văzut de-ale lui, dar eu m-am pus pe citit și cred că nu m-am oprit nici azi. E drept, pe el îl întreabă lucruri mai mult tata, dar pe mine mama mă mai sună uneori să-i explic ce s-a mai întîmplat prin țară cu una sau alta. Și, dacă n-aș reuși s-o mulțumesc cît de cît cu un răspuns, știu c-aș desface pămîntul și-aș intra pe de-a întregul în el de rușine. Și n-aș mai ieși de-acolo decît după ce-aș sfîrși de citit toate cărțile lumii.