Peticele, în rînd cu lumea

Pe raftul de sus, Sofia ținea o bîzdîganie de păpușă. I-a făcut-o bunica ei din cîrpe umplute cu puf și acoperite cu niște bucăți de materiale care semănau cu un costum popular. Dar demult tare, cînd Sofia încă mai vorbea rîrîit. Au dus-o ai ei la bunici, într-o vacanță de vară, și de atunci a căpătat păpușa cu cîlți de lînă în loc de păr și ochi din nasturi negri. I-a fost dragă la început, dar nu pentru că era o jucărie nouă, ci pentru că îi spunea povești. Bunica îi împrumuta vocea ei și păpușa prindea glas, numai înainte de culcare și numai în odaia cu icoane mari și miros de busuioc.

Cu timpul, a început să se destrame pe la încheieturi, să i se mai descoasă cîte o iță din creștetul capului. Așa că Sofia a tot peticit-o și a ciopîrțit-o ca pe o alee turnată peste o uliță de sat, găurită la prima ploaie, peste care tot mai arunci niște bitum. Dar nu i-a fost de-ajuns. După ce a pus-o lîngă ceilalți muțunachi, i se părea cam urîțică. Încetul cu încetul, a transformat-o într-o copie hidoasă a unei Barbie. Prima dată i-a schimbat nasturii negri și i-a pus unii sidefii, mari. Cîlții negri i-a înlocuit cu niște ciucuri roșii, ca două codițe. Costumul popular l-a dat pe o rochie roz, de la o altă păpușă. Papuci nu a găsit pe mărimea ei, așa că i-a scos opincile cusute de bunica din stofă neagră și a lăsat-o desculță.

Cu tot dragul pentru cultură, pentru oameni și pentru străzi, cred că ce se întîmplă în Iași, de mai î­na­inte să mă nasc și cine știe pînă cînd, e mai degrabă un soi de de­con­strucție.

Numai că nu-i ședea bine cu toate năzdrăvăniile acelea pe ea, oricît de moderne ar fi fost. Sofia încerca să o împace seara și să îi spună că așa se poartă, trebuia să fie în rînd cu lumea. Se făcea de rușine lîngă celelalte păpuși. Trebuia să se dea și ea pe lîngă restul, chiar dacă asta însemna să își piardă identitatea. N-o fi fost ea o Barbie la origine, dar măcar să fi încercat să devină una. Unde s-au mai văzut, la oraș, în vremurile astea, opinci?