Sfaturi în prostie

Nu știu ce-nseamnă nici om, ni­ci lucru, nici vorbă mo­ti­va­ți­o­na­lă. Nu-mi dau seama dacă-i iscusit cel care reușește să te a­de­me­nea­s­că, să te îmbrobodească, să te adu­ne la un loc cu îndoielile și să te con­vingă să le măcelărești. Sau dacă-i bleg cel care pleacă fruntea și acceptă mirungerea asta cu ulei ars, adică tu, de nevoie, de dis­pe­ra­re. Nu știu. Dar dacă ulei ars îți tre­buie pe creștet, mă rog ție, opă­reș­te-te!

Știu că ți s-a acrit, că ești sătul ca un animal lăsat să roadă ace­e­a­și bucată de pămînt care-a fost bu­ru­iană bună, apoasă, dulce și-a­cu­ma învîrți ultimele fire, rămase-n ciu­dă printre dinți. Că vezi negru în fața ochilor și-n fața altora. Ne­gru de răutate, de mîrșăvie, de tu­peu neghiob și suflete nespălate. Te cred, dar nu-ți plîng de milă. Și da­că te-ai prins că lumea ta, cercul ăla despre care vorbești numai cu dră­cării pe buze, e stricată la su­pra­față, curăț-o de coajă. Dacă-i pă­­tată într-un loc taie cît trebuie, nu irosi. Dacă-i viermănoasă, des­pic-o-n două și salvează cît se poa­te, de-ar fi doar o îmbucătură de mi­ez parfumat, copt. Iar dacă-i pu­­tregai curat, caută degrabă să sco­ți răutatea din paner, să nu-ți stri­ce toată viața. Și nu scuipa, chiar dacă ai mușcat ca un go­go­man, de teamă că n-ai să mai gă­sești așa merinde. Nu-i șade bine omului cu minte să rumege.

Nu te lega la ochi dacă nu vrei să te doară capul. Cască-i, strică-i, dă-i și altora să vadă prin ei dacă au lentila mai curată. Dacă te-ai prins de rău, nu judeca din un­ghe­rul din care tu știi mai bine, că nu te-aude nimeni gîndind deștept. Fiindcă o gură spartă degeaba zbiară mai tare decît o vorbă chibzuită cu rost. Asta, însă, nu-nseamnă că trebuie s-o lași să urle.

Mută un pietroi din drum, da­că știi de ce nu-și are locul acolo. Da­că nu, întreabă-te pînă afli de unde poți să afli. De bine, de rău, dac-un prost nu se mai împiedică de el, tot ai isprăvit o treabă.