Opinia – viaţa mea, moartea mea

Cei care îndrăznesc să urce pînă la etajul doi al Casei de Cultură al Studenţilor, să deschidă uşa „Opiniei studenţesti” şi au curajul să rămînă, vor găsi aici o mînă de oameni, aşezaţi, care cum încap, la o masă veche de lemn, continuînd să facă ceea ce generaţii întregi au lăsat moştenire în pagini de ziar aşezate acum, grămadă, în arhivă. Dacă îi vezi pe stradă nu îi deosebeşti de ceilalţi, dar dacă te uiţi mai atent, observi că au ei ceva special, o bucurie şi un zîmbet specific atunci cînd îşi văd textele tipărite. O bucuriea mersului pe ploaie, uzi pînă la piele, pentru a descoperi subiecte demne să fie reportaje. Oricît de greu ar fi, bucuria că sîntem mereu împreună nu se compară cu niciun alt sentiment atunci cînd eşti student şi, în acelaşi timp, la Opinia.

Andreea ANTON | Fericirea de pe urmă