„Cu ce eşti îmbrăcată?”

Pastila de după Niciun comentariu despre „Cu ce eşti îmbrăcată?” 14
„Cu ce eşti îmbrăcată?”

Primul text care mi-a fost publicat în „Opinia” a fost o tabletă. Era a treia din pa­gi­nă, nu era prea strălucită, da’ m-am bucurat teribil s-o văd și-am mai vrut. Am în­ce­put să vin la fiecare ședință de luni, miercuri și dădeam prin redacție chiar și duminica, așa cum se cădea, dar cred că un semestru întreg am fugit înainte să se termine toată treaba (adică înainte de doiș­pe-unu-două dimineața). Fraieră, n-am ști­ut că de fapt, abia du­pă ce se trimit pa­gi­ni­le la tipografie, începe adevărata distrac­ție. Din 20, cîți eram la în­ce­put, rămăsese­răm numai Betty, Bianca și cu mine. Bianca n-a mai venit, o perioadă, dar apoi și-a făcut curaj Andreea și-a intrat pe ușă, așa c-am ajuns să fim tot trei.

Stăteam pe locul Anei, mai din colțul către geam al mesei, plecată cu Erasmus în Norvegia și o înghionteam pe Adelina la fiecare două minute de distracție super­bă în Quark. „Auzi, cum se…?”, nici nu mai aștepta, săraca, s-o întreb. Începuse să chitească ce uit tot timpul și-avea variantele de răspuns pregătite. După ce-au plecat fetele din anul trei pe la Cluj sau la Bucureşti, ne-am cam dat seama că treaba începe să devină mai urîtă, așa c-am stat la corturi, ne-am făcut tricouri – adică am încercat să aducem oameni. Și-a mers.

Am avut cel mai frumos an din viață, cu riscul să sune clișeic, dezgustător și cleios – ca un borcan cu dulceață de nuci întins pe timpane. Nu doar c-am rămas să scriu în­tr-un loc în care poți să muști din presă, așa, ca un student flămînd, dar am avut aici parte și de oameni care să-mi spună cînd ar fi momentul să mă opresc din mîncat, să nu mi se facă rău. Cătălin m-a învățat să scriu dosare, de la Lupu am furat cum se scrie re­portajul și de la dom’ profesor am aflat că primul titlu ca­re-ți trece prin minte e ca un dinte de lap­te – cade, de fiecare dată. N-am să uit to­nul de apel al lui Cătă niciodată și-am să tresar ori de cîte ori am să-l aud prin tram­vai, gîndindu-mă că-s iar într-o luni di­mi­neață devreme, în redacție și urmează să schimb un titlu sau să rescriu un șapou.

Tot anul ăsta am început să ieșim mai mult împreună. Am făcut tot felul de beții prin redacție și-apoi, gînd la gînd, să nu judece lumea cunoscută intelectualii, ne-am tot pi­tit prin „Cannabis”. Pîn-a dat faliment; parc-a știut și el că ple­căm. Bine că femeia ca­re ne vinde mici cu muș­tar la gară a rămas, totuși, în funcție – și nu e sperioasă cînd mer­gem și-i spunem toți „Lupu” tipului cu mască de cal care comandă la cinci di­mi­neața. Zice și ea un „Ptiu! Ducă-s-ar pe pustii!”, dar cam atît.

***

Betty tocmai s-a supărat că i-am mu­tat laptopul de la geam. Ne ciondănim pentru singurul scaun pus în arhiva plină cu ziare, că n-am putut scrie tabletele astea de ab­sol­vire dinainte. Cred că și ea, ca mi­ne, a tot încercat – dar i s-o fi pus cum mi s-a pus și mie un nod în gît și nu și-a putut închipui alt loc demn în care să poată scrie despre anii la „Opinia”, dacă nu în mijlocul ziarelor ăstora întinse vrafuri peste vrafuri pe pereți, în care de-acum înainte o să ne tragem și noi sufletul din poza unui Șah Mat sau Editoral. Nu te supăra, te iubesc.

Articole similare:

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top