O să stau în travaliu cît crezi tu, doctore

O s-o spun și eu cum mi-a spu-s-o mama.

„În `96, aveam deja 21 de ani și în curînd trebuia să te nasc. Mă ui­tam pe geam aproape toată ziua, afară era o vreme urîtă, cu zăpadă multă și mur­dară, nici măcar albă nu mai era. Scîrțîia groaznic sub talpa de la ghea­-tă, de parcă – te-nchipui? – ar fi du­rut-o. Povara unui om mare care are înlăuntrul său un om mai mic e mai mare pentru zăpadă decît pentru cel cu pîntecele umflat. Da` nu cred să fi fost asta, că și sub tata scîrțîia și el nu căra decît o sacoșă în care era o pîine sau două căni de făină. Eram săraci.

Toată luna lui martie am în­făș­at perne și am apretat milieuri. Spre sfîr­șit, în ultima săptămînă, am vi­sat urît în fiecare noapte. Stăteam în o­daie, în camera în care locuiseră cînd erau mai tineri bunicii tăi. Era sea­ră, eram pe 26, și tată-tău a sunat la ambulanță. Uram segíts!, a zis bu­ni­că-ta cînd am ieșit pe poartă.

Bunii tăi vorbeau mai mult un­gu­rește decît română, pe care n-o prea știau. Cu „Doamne, ajută!” al ei și cu toată durerea din lume-am plecat. Greu am ajuns la spital, da` și mai greu am născut. Îți ziceam că eram săraci, da` și neștiutori, de parcă o­dată cu tine ieșiserăm și noi din coa­ja de ou. De-asta cînd am ajuns la spi­tal, nu ne-a băgat nimeni în sea­mă, chiar dacă burta mea se-ntindea pî­nă-n tavan – și ăla plin de cră­pă­turi și mucegai. Trebuia să scoatem ba­nu`, numai că noi nu știam, că nu ne spusese nimenea de șpagă. Ce era aia? Au făcut din noi piese de mobi-lier, că spitalul era și-așa gol-go­luț, adică el avea pacienți, dar n-avea nici paturi în care să-i îngrămădească. Am stat în durerile alea mari ore în­tregi, pînă a doua zi dimineața, cînd doamna doctor a terminat și cu ăl` mai puțin necăjit pacient. Mi-a a­run­cat o privire scîrbită, m-a măsurat din cap pînă-n călcîie și-a zis „hai să terminăm și cu tine”. Era o noapte al­bă, înăuntru era o forfotă continuă și-un miros stătut de urină a­mes­te­cat cu mirosul de antibiotice, afară ningea cu fulgi durdulii de ză­pa­dă și eu simțeam că mai am un pic și că mor.”

Mama mi-a povestit că arătam groaznic cînd m-a născut, ca un produs expirat. Nu-și mai aduce a­min­te ziua în care s-a dansat tot baletul ăsta, dar am aflat eu. Miercurea e-o zi numai bună să naști, dacă știi cum e cu șpaga: care halat, al cîtelea bu­zunar, dreapta sau stînga, cîte bancnote (ai grijă că nu primești rest). Nu te mai întreba dacă se cuvine. Se cuvine.