O discordie reflectată

Google-ul va fi întotdeauna oglinda imperfectă a oamenilor. E o oglindă min­cinoasă pe care n-o poți ține sub control. E ca acea carte de vizită pe ca­re n-ai cerut-o, nu ți-ai propus să ți-o faci, dar pe care o verifici mereu, să vezi ce mai zice despre tine.

Unii se laudă. Pentru ei, faptul că un motor de căutare le-a indexat nu­me­le e mai mult decît un motiv de mîn­dri­e. E o dovadă a existenței. Pentru că, în­tr-un final, existența într-o societate se rezumă la prezența în spațiul public. De aceea tanti Aglaia dă din brațe cînd o întreabă televiziunea locală cu cine vo­tează. De aceea sare Ionuț în spatele re­­porteriței cînd transmite în direct de printr-o piață, și ai lui îl privesc cu o­chii în lacrimi de pe canapea după ce își sună toți vecinii.

Făcînd calculele, e și mai simplu. O mare parte dintre români, cu particu­la­ritățile, greutățile, calitățile și de­fec­tele lor, duce o viață relativ similară. Că sînt vînzători, macaragii, ingineri, mă­tu­ră­tori de stradă sau că își des­fă­șoa­ră mun­ca în birouri frumos mobilate, cu toții se uită la televizor. Și se re­flec­tă în ce văd acolo. În oamenii, comportamentul, atitudinea pe care o au cei din spa­te­le sticlei, sau mai nou, al plasmei.

Și nu e un sentiment de mimetism. N-ar vrea neapărat să fie ca ei, a­desea chiar îi critică fățiș, dar ar vrea să fie a­co­lo. Să îi întrebe cineva ce părere au, să îi recunoască oamenii pe stradă, nu doar vecinii pe casa scării. Să îi caute, în final, cineva pe Google! Și acolo să nu găsească doar un blog, o pagină de Facebook și poeziile pe care le scriau, în adolescență, acoperiți de coșuri. Să le găsească viziunea, crezul și principiile, lîngă cele ale oamenilor care i-au ins­pirat pe ei și, mai departe, să in­flu­en­țeze și ei pe alții. Să devină din pu­blic țintă, formatori.

Google-ul va fi întotdeauna oglinda imperfectă a oamenilor. Și în ea, toată lumea se străduie să arate frumos.

Cătălin HOPULELE