Jurnal în Cemeikapa

Nu i-a plăcut niciodată faima, ba chiar i se părea ener­vantă. Zi de zi oamenii îl căutau prin oraș ca într-un circuit inchis pentru a smulge cu sete o bucată din el. Și a­veau tot dreptul. Toată lumea dorea răspunsurile pe ca­re doar el le avea, în timp ce ceața devenea tot mai den­să. Cei care reușeau să-l prindă se întîlneau mai apoi pentru a ofta în aburii de cafea tot felul de titluri. Din cînd în cînd mai și zîmbeau subtil și exclamau cu o oarecare sa­tisfacție – Chapeau!

La început era iritat cînd primea multe laude, spu­nînd că el doar își face datoria. Ca într-un Ying-Yang a în­cercat mereu să se ferească de presiunea oamenilor în timp ce cu aceeași înverșunare voia să nu dezamăgească pe ni­meni. Devenise puternic. Foarte puternic. Mulți îl ve­deau ca pre-un erou al celor fără voce și căpătaseră o în­cre­de­re de fier în el. Era calculat și știa cum să-și poarte bătăliile, de la cele mici pînă la cele mari. Din cînd în cînd mai pri­mea și vînătăi, unele atît de urîte încît și le amintea peste ani, cu rușine că nu reușise să stea drept în ring.

Peste tot era privit cu respect și începuse să adune pî­nă și o mică avere. Totuși, dacă a fost un lucru cu care să se mîndrească vreodată acela a fost onestitatea. Încă de la început a știut că aceasta este răspunsul la ecuația către sprijinul oamenilor de rînd.

Ca într-o poveste clasică din benzile desenate, o­da­tă cu puterea tot mai mare au apărut ca un cancer cei ca­re voiau și ei o părticică. În loc de kriptonită, a­ceștia din ur­mă s-au folosit de minciuni și manipula­re. La început s-a luptat cu ei, însă cum infecția nu pă­rea să se oprească a obosit și a făcut un mic compromis. Apoi încă unul și încă unul și încă unul pînă ce a realizat prea tîrziu că își murdărise pentru totdeauna călimara.

A încercat să-și peticească greșelile dar rana era de­ja acolo și între timp apăruseră alții asemeni lui, mai tineri și mai ingenioși. A încercat să-i avertizeze să nu cadă în aceleași capcane, dar în zadar.

Unii oameni încă i-au rămas loiali și îl mai caută di­mineața la prima oră. Însă știe că nu mai e decît o sim­plă licărire din ce reprezenta nu cu mult timp în ur­mă. Iar acum, cele două cuvinte pe care le-a folosit încă de la prima ediție cînd a ieșit de pe tiparul lui Guten­berg pentru a-i avertiza pe oameni să ia atitudine s-au trans­format într-un simplu strigăt de ajutor: Breaking News!