Înainte de teamă e culoarea roz

Ce te faci cînd ai toată libertatea din lume, dar nu ai nevoie de ea? Cum să te mai răzvrăteşti tu, ca adolescent, împotriva părinţilor şi a „regimului comunist” im­pus de aceştia dacă ei aleg să nu se comporte tipicar şi îţi acordă încredere, te lasă să îţi iei singur deciziile, su­praveghind din umbră.

Adolescenţa este un timp al descoperirilor perso­nale, al căutărilor, al războaielor cu societatea şi orice formă de autoritate, cînd apare nevoia de independenţă. Acum se pornesc cele mai multe conflicte între ado­les­cenţi şi pă­rinţi. În cazul meu, părinţii mi-au permis să fiu „indepen­dentă”, cam cît de independentă poate să fie o puştoaică pe la 13-14 ani. M-am bucurat atunci de în­crederea pe care o aveau în mine, dar nu eram con­ştientă de „strategia” pe care o aplicau. Am avut părul roz, verde, albastru, ascultam muzică „prea gălăgioasă”, am trecut prin perioada rock, urmată de cea metall, apoi m-am plictisit. Rebe­liunea adolescentină nu mai este interesantă dacă nu ai faţă de ce să te împotriveşti. E ca şi cum te-ai certa singur, tu te ataci şi tot tu te aperi, e un monolog. Spre uşurarea încă nemărturisită a părin­ţilor mei şi plictisită de testarea continuă a graniţelor libertăţii, am renunţat la statutul de adolescentă neîn­ţeleasă de prin serialele americane.

Cea de-a doua parte a adolescenţei mele este încon­jurată de pereţi. Pereţi imaginari pe care i-am ridicat în jurul meu pentru a mă proteja de orice pericol. Anxie­tatea m-a lovit profund şi mi-a modelat stilul de viaţă. De la roz-albăstrui am ajuns la pereţii albi ai camerei me­le, singu­rul loc în care mă simţeam în siguranţă.

Teama poate lăsa urme adînci în viaţa unui tînăr a cărui personalitate este în formare, iar demonii fri­cilor imaginare te pot înghiţi cînd nu poţi diferenţia binele de rău. Eu am creat ferestre mari în pereţii ridi­caţi prin teamă şi i-am transformat într-o temelie solidă şi sănătoasă a personalităţii.

de Sabina-Maria NICA