În așteptarea schimbării

Pastila de după Niciun comentariu la În așteptarea schimbării 36

De la independență încoace, mai multe guvernări s-au perindat în Republica Moldova, dar nu au reușit să aducă țara la un alt nivel de trai. Speranța care a fost aprinsă la declararea independenței, în 1991, s-a stins foarte repede. Din păcate, oamenii încă erau îndopați cu ideile sovietice, iar acest fapt s-a remarcat și la alegerile parlamentare care au urmat, unde Partidul Comunist reușea să acumuleze majoriatatea voturilor. Ideile sovietice s-au regăsit și în perioada 2001-2009, atunci cînd președinte a fost comunistul Vladimir Voronin, care, pe parcursul celor două mandate, a tot defăimat, cu fiecare ocazie, limba română și trecutul istoric al Basarabiei. În acea perioadă a început un intens proces de emigrație a cetățenilor, mai ale spre Federația Rusă. Cu toate acestea, Voronin se mîndrește cu perioada în care a fost șef al statului, afirmînd că a fost un timp prosper pentru țară. Aveam zece ani atunci și nu știam că m-am născut într-o țară săracă. De fapt, nici nu prea mă preocupa situația țării în care trăiam.

Totul s-a schimbat în primăvara anului 2009, cînd, la o altă rundă de alegeri parlamentare, iarăși au învins comuniștii. De această dată, rezultatele alegerilor au fost puternic criticate de către societatea civilă care a ieșit în stradă pentru a protesta pașnic. Însă atunci cînd niște „provocatori” infiltrați prin mulțime au început să-și facă meseria, protestul a devenit unul agresiv și necontrolat. În seara de 7 aprilie 2009, clădirile parlamentului și președinției au fost devastate și incendiate de către protestatari. În aceeași noapte, un tînăr și-a pierdut viața snopit în bătaie în centrul Chișinăului. După toate aceste evenimente, Voronin și-a dat demisia și țara a intrat într-o criză politică. În urma evenimentelor din aprilie 2009 am început să fiu mai atentă la ce se întîmpla în arena politică de la Chișinău. Atunci, firește, eram influențată de părerile părinților și societății, adică mergeam pe principiul că „pe cine susține tata și mama pe acela îl susțin și eu”. E drept că, pe atunci, doar prin vorbe căci nu puteam să votez.

Am așteptat foarte mult să împlinesc vîrsta de 18 ani pentru a putea vota, pentru că mi se părea o faptă măreață să te duci și să aplici aceea ștampilă pe buletinul de vot. Pînă la momentul votării a mai fost o perioadă de revelație politică în capul meu, iar urmărirea buletinilor de știri în fiecare seară devenise o rutină. Cunoșteam liderii partidelor politice și visam să devin deputat. La următoarele alegeri, pentru a asigura o majoritate proeuropeană în parlament, s-a constituit Alianța pentru Integrare Europeană, formată din trei partide. Astfel, poporului îi este acordată o nouă speranță că va trăi „ca în Europa”. După acest moment au urmat zece ani de guvernare proeuropeană, un timp în care am tot fost hrăniți cu promisiuni la fiecare campanie electorală și o perioadă în care am pierdut sute de mii de cetățeni care au „fugit” la muncă în țările europene. Cu toate că am primit foarte multe facilități din partea UE, la fiecare alegeri, Partidul Comunist încă se bucura de fotolii în parlament. În timp ce, în alte țări, asemenea partide au fost interzise, la noi de cea mai mare popularitatea se bucura încă Voronin.

Cînd am început să înțeleg mai bine cum funcționează politica în Moldova și că intențiile celor de la putere nu sînt îndreptate spre popor, mi-am zis că nu mai vreau să fiu deputat, dar că voi studia științele politice pentru a putea schimba ceva. Acel avînt s-a ruinat atunci cînd președinte a fost ales Dodon și politica Moldovei a început să-și îndrepte privirile spre est. În acel moment mi-am propus să muncesc foarte mult pentru a pleca peste hotare atît la studii, cît și pentru a trăi. Și nu spun asta fiindcă nu-mi iubesc plaiul natal de care îmi sînt legate toate amintirile frumoase. Însă, din păcate, țara mea nu îmi poate oferi siguranța zilei de mîine și sînt nevoită să caut confortul de trai în altă parte. Îmi pare rău pentru cei care sînt manipulați la fiecare scrutin electoral cu cîte un peștișor de aur care îndeplinește repede cîteva dorințe de moment și apoi dispare pentru încă patru ani.

Acum, cînd am reușit să-mi exprim și eu dreptul la vot la alegerile din februarie 2019, am realizat că sînt dezamăgită de ceea ce am ales. Sistemul politic se află iarăși într-un blocaj, iar poporul suferă mai departe. Am ajuns la concluzia că fiecare este responsabil pentru viața sa și nu trebuie să așteptăm ca alte persoane să ne rezolve problemele. Trebuie să fim peștișorii de aur pentru noi înșine și să nu ne limităm doar la trei dorințe. Din păcate, cred că Republica Moldova, țara care îmi este „acasă”, va ajunge la un moment cînd cel din urmă cetățean care va emigra va stinge lumina.

de Victoria SUCITU

Sursa foto

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top