Identitate la ruletă

Cînd ne naștem, primim un cod. U­nul unic, de care nu mai scăpăm toa­tă viața. Îl purtăm cu noi peste tot, la grădiniță, la școală, la faculta­te, la propria căsătorie, la primul job, și chiar și atunci cînd nu vom mai­­ lu­cra, iar poștașul ne va aduce acasă re­munerația lunară. Sigur ai ajuns să îl știi pe de rost, exact ca pe-o ru­gă­ciune pe care o rostești de fiecare dată cînd dai de necaz. E ca o cheie universală, care-ți asigură intrarea pes­te tot.

Apoi mai crești puțin, și ți se mai dau vreo două coduri din acestea, magice. Se mai strecoară și cîteva li­ter­e, ca nu cumva vreun hacker price­put să-ți cloneze identitatea, eventual și un cip, și gata. Acum ești pre­gă­tit pentru viață. Poți să-ți faci o casă, o familie, poți să-ți faci un super abonament la Internet sau poți să-ți tragi cablu TV. Ba chiar poți vizita și alte țări, dacă ai grijă să mai joci puțin la loteria aceasta a cifrelor, pen­tru a primi un nou număr de acces, valabil pentru țările străine.
Dar de cumpărături cine se o­cu­pă? Așa că te gîndești mai bine, și mai faci rost de un cod, care să-ți ți­nă în siguranță banii, și să-ți plă­tească cumpărăturile. Ești mulțumit că are doar patru cifre, e mai ușor de ținut minte.

Cînd obții primul job, începi să so­cotești de cîte luni de muncă ai nevoie pentru a-ți cumpăra mașina aceea neagră, cu geamuri fumurii, pe care o vezi expusă de cîteva săp­tă­mîni în vitrina magazinul de vizavi. Înghiți în sec, mai faci ceva e­co­no­mii, iar după aproximativ un an de muncă, ore suplimentare și un nou cod, poți să faci prima tură cu automobilul mult visat. Da, încă un cod. Mașina nu se conduce singură, nu?

Unu, doi, trei, patru, cinci… nu le mai pot ține socoteala. Oricum, le am pe toate-n cap și nu am cum să le uit. Ele sunt jumătate din viața mea; sau poate mai bine de jumătate. Le folosesc atît de des, încît, dacă mă trezești noaptea și mă întrebi cum mă numesc am să-ți răspund 2970406…