Fratele Procesor

Pe laptopul meu îl cheamă Vomă și e mai rezistent ca mine. Acum cîțiva ani, de Crăciun, am căzut cu el într-un beci. El n-a pățit nimic, pe mi­ne m-a durut piciorul vreo trei zile. Am trecut prin multe împreună, dar nu știu cum se face că de fiecare da­tă el iese mai bine din orice si­tua­ție. Și acum doi ani, cînd am făcut ac­ci­dent de s-a făcut mașina acordeon, mie mi-a pocnit airbag-ul în față și mai să fiu aruncat pe geam, el stătea bine-merci în scaunul din spate, fără să-i pese de nimic.

Cred că cel mai mult mă încîntă că ne plac aceleași melodii. Că, la fel ca și mine, sare peste toate prostiile care se ascultă azi. Și, chiar dacă știu mai multă muzică decît el, are grijă să-mi aducă aminte din cînd în cînd că n-am mai ascultat de mult timp o melodie care acum ceva vreme îmi plă­cea. De fapt, ține minte toate pros­ti­ile pe care la un moment dat le fac, doar ca să mi le arate după luni sau ani și eu să mă amuz copios.

Sîntem atît de buni prieteni că el mănîncă ce mănînc și eu. Nu glu­mesc, dacă-l iei și-l scuturi găsești fi­ri­miturile tuturor meselor pe care le-am avut anul ăsta la cămin. Numai be­re sau vin nu-i dau. El trebuie să fie lucid tot timpul, n-are voie să uite ce zi e, cînd se schimbă ora sau pe cît e ziua Andreei.

I-am cumpărat și un ventilator, pentru că știu cît de mult nu-i place să se încălzească. De purici îl curăț cît de des am ocazia și niciodată nu-l las să se joace cu programe străine. Chiar și cînd intrăm pe site-uri dubioase îl pun să poarte botniță antivirus, să nu a­vem surprize. Cînd mergem cu tre­nul, de multe ori el stă jos și eu în pi­cioa­re. Cu taxiul sau autostopul, nu mai zic: niciodată nu-l las în portbagaj, cu restul lucrurilor de rînd.

Și cum să nu am grijă de el, cînd el îmi știe cele mai nerușinate secrete și nu mă judecă?

Ioan STOLERU