De unde ne vine salvarea

În fiecare casă trăiește cîte-un juriu și-n fiecare dintre noi zace o mare de oa­meni care judecă altfel lucrurile. Ni se pa­re monstruos ce vedem la „Românii au talent” fie din culmea ipocriziei fie din­tr-o superioritate, din exagerarea gîn­du­lui că iluziile, glasurile sau pașii cu ca­re sîntem ademeniți sînt o adunătură de de­rapaje sociale. Ne-am uita lejer la ori­ce alt „…Got Talent” ca un hău de guri căs­cate și-am rîde de cei care și-au înțeles greșit menirea ca de-un bebeluș care ca­de în fund. De-ai noștri, însă, rîdem non­șalant.

O mamă cu sufletul pufos ca un co­zonac călduț lăcrimează, ei i se umple su­fletul de-o duioșie aproape bisericoasă, tă­iată-n lung și-n lat cu o cruce legănată, de „Doamne ajută”. Cu așa copii, cu așa gla­suri, cu așa gingășii n-are cum să nu ne ajute Domnul, se gîndește ea. Și în „ea” se adună toate femeile din toate casele din fața tuturor televizoarelor. Lîngă ea, ta­tăl scorțos la voce, mai hîtru la suflet și ra­reori îmbunat de măiestrii vocale și-al­te dintr-astea, se aprinde la giumbuș­lu­curi magice, la animale istețe, deși le ju­decă pe toate tăios. Nu cumva să se prin­dă cineva că l-au furat bufoneriile. Nu­mai că i-ar plăcea și lui să facă una, fiindcă poate. Are și el bolile lui, che­mările lui în debarale cu mărunțișuri a­du­nate de cînd lumea și Pământul, jocuri de om bătrîn pe care nu le mai scoate la iveală, fiindcă e dur, fiindcă e tată. Și-n „el” sînt toți tații din toate casele cu toa­te televizoarele.

Iar în camera cealaltă, cu ochii us­cați în fața altui ecran, „copilul” în care stau toți copiii din toate casele cu toate calcu­latoarele, nu se uită la poveștile vîn­du­te pă­rinților. Sarcastic și la toate rece, in­tu­iește minciuni în naivitatea jocului la care e chemat. N-are nevoie de ele.

Într-o vineri, Mihai Petre i-a spus u­nui băiat că „românii au nevoie” de el. De acord, însă nu pentru că ne va sal­va mu­zica lui. Ci ca să învățăm să nu mai plîn­gem la orice. Ca să nu ne mai ți­nem mari și tari în fața lucrurilor care-ar tre­bui să ne miște. Ca să vorbim numai despre lu­cru­rile pe care le știm și să co­borîm din tur­nul de fildeș. Acolo, jos, românii chiar au talent.