Fluturii mei metaforici

Deschide o paranteză. La treișpe ani, a­veam o hoardă de fluturi în stomac. Nu ști­am cum au ajuns la mine-n burtă, dar îi sim­țeam cum dau nebunește din aripi și mă apucase deja o febră de-aș fi vrut și eu, cît de curînd, să fac ca ei. Ei, și-atunci, atît de uimită eram că mi-am decupat, c-un entuziasm nefiresc, ab­domenul.

Tăiam și mă uitam: la piele cum nu prea ar fi vrut ea să se dea la o parte, prinsă bine, cum era, de oase și-apoi în jos, la picioare. Mă-ntrebam, la o adică, de ce avem nevoie de de­ge­te la picioare? Afară, un porc guița în semn de răspuns la întrebarea mea. Transpirațiile mă năpădeau numai gîndindu-mă că o să apară mama, că mă vede decupată și-ncepe să țipe ca o vu­vuzelă galbenă – „ce e în capul tău, fetiță? Cum mai dau eu ochii cu vecinii acum?”. Aveam în mînă o foarfecă nouă-nouță, una cu model în zig-zag, eram melancolică și visam să fiu vînzătoare de înghețată. Îmi era foame, dar moliile alea nătîngi îmi mîncau mîncarea. Pe net scria că fluturi în stomac înseamnă ori că ești îndrăgostit, ori că ai început de ulcer. Poate că eram îndrăgostită.

Cînd am terminat isprava, m-am dus la oglindă – arătam ca o jucărie de­fectă. Am ascuns carnea sîngerie sub covor și-am ieșit din casă. M-am dus la joacă, dar copiii de pe stradă îmi spuneau că nu vor să mai aibă de-a face cu mine, că aș suferi, pesemne, de îndrăgosteală. Cum adică să sufăr de îndrăgosteală, i-am întrebat, în mine locuiesc fluturi, fluturi de toate cu­lorile: verde de primăvară, turcoaz, magenta cerneală, vanilie, galben de martie, negru smoală, roșu bordeaux. Atunci a venit Igor, el era veterinar și arăta chipeș. Ce a urmat, în continuare: m-am înroșit toată, inima a în­ce­put să-mi bată ca un gong, iar el mi-a zîmbit. Mi-a scris pe mînă „butterflies in the stomach” și, fără să-mi dau măcar seama, mi-a luat cu grijă toți flu­turii. Închide paranteza. Închipuie-ți, am folosit o metaforă.