Românul cîntă la nevoie

Pastila de după Niciun comentariu despre Românul cîntă la nevoie 11
Românul cîntă la nevoie

Da’ chiar așa, ce-aș putea eu ție să-ți doresc? Eu te văd așa cum ești, sînt la un pian și de fiecare dată cînd apăs pe o clapă îmi apare o amintire de-a ta.

DO: Un bătrîn stă în stradă și mă salută de fiecare dată cînd îl văd, îmi întinde mîna să mă ajute să merg în continuare. Îi este foarte bine acasă la el, are bani de-i mută cu lopata de colo-colo și, din plictiseală, mai ie­se afară să mai schimbe o vorbă. După ce trec de el, îl văd cum tot stă cu mîna întinsă și îi salută pe toți românii care trec pe lîngă el.

RE: Un bărbat de peste 20 de ani care se plimbă pe o stradă și, în jurul lui, nu vorbește nimeni ro­mâ­neș­te. Îmi dau seama că e plecat din țară, are un salariu ma­re și își permite să călătorească prin Europa, uneori chiar și pe celelalte continente. Numai în august vine a­ca­să, că i se face dor de familie și se satură de călătorit și vi­­zitat.

MI: O droaie de copii și toți aleargă, de la școală, spre casă. Au un ghiozdan mic în spate, în care șade în întuneric o tabletă în care-s toate manualele și temele de la școală.

FA: Un cinematograf cu arhitectură modernă în ca­re rulează, în liniște, un film românesc. Imagini clare și o sală plină în care oamenii așteaptă cu nerăbdare un final fericit.

SOL: Ceea ce văd acum, este puțin în ceață, dar tot îmi dau seama. E un salon de spital și un bolnav tocmai încearcă să lase într-un buzunar dintr-un halat alb cîți­va lei, însă banii îi sînt refuzați.

LA: Aici e un bărbat atent îmbrăcat, stă la un pu­pi­tru și vorbește despre burse, alocații, salarii și despre cum „nu mai avem ce să creștem”. E politician și nici nu minte.

SI: O librărie cu rafturi goale, în care nicio carte nu mai „moare” în neștire și în care, pe birou, șade o listă cu sute de comenzi.

DO: Îmi dau seama că bătrînul era nebun, că nu avea casă, familie și că stătea pe lîngă mine, fiindcă voia să-mi fure ultimul leu rămas de la ultima șpagă dată.

Închid pianul, e stricat! Nici nu vreau să-mi imaginez ce-ar fi ieșit dacă mă apucam să cînt și, astfel, să ada­ug notă peste notă – una mai joasă, alta mai înaltă. Ro­mânia, ai de toate, Eminescu îți mai lipsește.

Articole similare:

Autor:

Ionuț Teoderașcu

Prefer să fac ultimele editări la un reportaj atunci cînd lângă mine ies vibrînd aburii dintr-o ceașcă de ceai negru. Mi-aș dori să trăiesc, cel puțin pentru o zi, într-o lume veche: cu stilou și foaie, cu scrisori, cu întîlniri neplanificate și fără tehnologie, dar deocamdată, viața ne fugărește de la un text la altul, gadgeturile ne ajută, apoi ne stresează și scrisorile sosesc online. La un moment dat, cer pauză din toată această agitație și îmi fac ceaiul despre care vorbeam, unul negru care îmi dă energie și-mi lasă ochii deschiși.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top