Cu ochii-n 14

Dacă pînă recent încă mai a­vea cîteva dubii, acum e convins. Oa­menii nu-s de încredere. Toată lu­mea minte și, orice-ai face, n-ai cum să scapi de asta. E pe zi ce tre­ce mai paranoic, mai sceptic, mai a­tent la privirile celor din jur, la to­nul și inflexiunile vocii cînd a­u­de ceva rostit, chiar dacă nu lui îi sînt adresate cuvintele.

Aproape că numai asta face de cînd a început să se uite la „Lie to me”. A des­căr­cat acum cîteva nopți primul se­zon și, într-o zi, înainte de cursuri, a zis să se uite la primul e­pi­sod, pe la 9 dimineața. Și așa l-a prins miezul nopții căutînd disperat pe torrent-uri a doua serie.

A doua zi, cu ochii bulbucați, a­bia reușind să nu adoarmă cu ca­pul pe bancă, se uita în ochii fi­e­că­rui coleg, studia fiecare zîmbet, fi­e­care șoaptă, pînă și expresiile fe­țe­lor celor care-și trimiteau bi­le­țe­le între ei. Abia profesorul l-a scos din starea aproape de transă, cu pal­ma trîntită pe masă: „Fii atent!”. Iar el, fără a ezita: „Nu, dumnea­voa­stră să fiți atent, toată ora v-ați gîndit la altceva”, lucru care l-a a­dus pe holul universității. Oameni vin din toate părțile și amețește, în­cercînd să prindă privirea fi­e­că­ru­ia, să reușească să citească ceva, dacă chipul celui care doar ce-a trecut poartă tristețe, frică sau ve­se­lie.

N-a mai suportat stresul și-a ieșit în stradă, doar-doar cerul și-o gu­ră de aer l-ar ajuta să-și revină. Însă-i asaltat de și mai mulți oa­meni și priviri și, de frică, se refugiază într-un chioșc de ziare, ăla mic, de pe colț, de lîngă Fornetti.

Își dă seama că se concentrase și se adîncise atît de mult în toată treaba asta că a uitat ce zi e și a­pro­ape unde se află și că cere un ziar. „Un leu cincizeci”, spune vîn­zătorul, sictirit. Iar el se uită atent în ochii acestuia, mijindu-i și încruntîndu-i pe-ai săi, încercînd să-și dea seama dacă îl minte sau a de­venit paranoic de-a binelea: „Sîn­­teți sigur?”.

Ioan STOLERU