Ce dezastru!

Se fac doi ani de cînd sînt închis în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Am ajuns aici din cauza naționalității mele, prin 1943, m-au luat direct de la o nuntă la care eu cîntam. Eram țigan și îmi cîștigam munca prin lăutărie, cum făceau de altfel mai toate rudele mele. Spun că eram, deoarece nu mai nu sîntconsiderat un om, un nume sau o ființă care are nevoi și sentimente. Mi-au tatuat un număr pe brațul stîng și mi-au pus pe haină un triunghi maro, iar eu trăiesc ca fiind un număr și o culoare. Carte nu știamașa că am avut nevoie de niște camarazi făcuți pe aici pentru a învăța numărul de pe braț. Stăteam în Austria undeva pe marginea țării și eram mai mereu pe drumuri. Nu auzisem eu prea multe de naziști. Îmi duceam viața în cel mai liber mod și mă bucuram cînd îmi vedeam familia unită și sănătoasă.

Cînd au venit să ne ia eu,îmi făceam momentul pe scena căminului cultural. Era nuntă mare cu familii bogatede țigani și eram sigur că voi ieși cu bani frumoși de acolo. Purtam o cămașă colorată pe care dădusem mulți bani și care era preferata mea, tare șucar mai eram cu ea. De pe scenă m-au săltat și m-au înghesuit într-un camion cu o grămadă de nuntași. Eram disperat că nu îmi vedeam familia care mă însoțea peste tot. Abia la gara am dat de ei și am avut norocul să urcăm în același vagon.

De cînd sînt aici am învățat că supraviețuiesc doar datorită norocului. Îmi protejez familia cum știu mai bine să nu pățească ceva. Sunt cel mai muncitor de aici și fac cum mi se spune. Nu le ies din vorbă și lupt pentru supraviețuirea familiei. Nu vreau să ne vină sfîrșitul chiar dacă știu că acesta este sfîrșitul lumii și că într-un moment ne va lua în vizor. Cu norocul meu poate ne-om cîștiga dreptul la viața cît mai mult timp.

De dimineață e forfotă mare prin lagăr. Au năvălit unii de la Armata Roșie și am auzit că vor să ne ajute. Așa și este, se pare că ne iau de aici. Ne vom construi noi o viața afară, am învățat și germana și ne-om descurca. De acum sfîrșitul lumii va veni mai lent și nu mă voi mai teme pentru viața mea.

De Mădălina Pîntescu