Capcană cu două fețe
Pastila de după 28 ianuarie 2013 Niciun comentariu la Capcană cu două fețe 3„E timpul să te calmezi pînă nu te pierzi definitiv”, își spune Șerban sorbind din cana cu cafea în două cu apă. Însă mirosul de whiskey și de reproș din mintea lui stricată sînt mai puternice decît aburii băuturii din fața lui. Sunetul sticlei trîntite de ușă încă îi mutilează jumătate din simțuri. E ca o fetiță care stă lîngă o vază spartă și nu știe cum s-o lipească.
Scîntei de nerăbdare îi sclipesc înaintea ochilor. Nerăbdare mobilată de-o iluzie care e doar pe retina lui, și-i zgîrie verdele proaspăt din ochi. Singur în propria-i durere, își încleștează dinții de gheață în așteptarea care îi macină trăirile. Singur în propria-i cenușă crede că-i nebun pentru că vrea fericire.
>Nu vrea să-și mai bea cafeaua în frig. Închis în el fără chei, se crede mai problematic decît o carte de matematică. Dacă ar putea și-ar face un tatuaj peste cicatricea din sufletul plin de amintiri cu gust intens de greață. Poate timpul roade tot. Dar e un tot cu o marjă de eroare. Tușește fumul care-i frige gîtul. Stă cu ochii și mîinile pe receptor de o oră și refuză să-l lase deoparte. În mintea lui e o harababură care-l sugrumă. Își imaginează că îi explodează confetti deasupra capului, că lumina se stinge și de după ușă o lumînare așteaptă să fie stinsă, iar în locul ei să se aprindă o dorință. Dar el știe deja cum a început și cum o să se termine.
A împlinit 24 de ani, mai sunt două minute pînă la miezul nopții, iar tatăl lui nu i-a dat măcar un telefon.
Iuliana LEONTI









Adaugă un comentariu