Alter ego ascuns în buzunar

Îmi iau pantalonii cu turul lăsat cam de două palme, tricoul larg cu 50 Cent, nu uit să-mi pun șapca cu co­zorocul într-o parte și sînt gata. Mă uit în oglindă și urăsc ce văd. Dar ies pe ușă, din nou, am întîlnire cu gaș­ca la opt jumate.

Clubul e unul din acelea care ni­ciodată nu mi-au plăcut. Ascuns prin­tre niște blocuri vechi, la subsolul unei clădiri destul de dubioase pe care scrie „Art Tattoo”. Pe ring se pre­umblă niște omuleți care poartă pantalonii exact ca noi și șapca la fel, într-o parte. Sînt „de-ai noștri”. Mer­gem să dăm mîna cu ei, avem chiar salutul nostru. L-am învățat re­pede, se lasă cu o bătaie în piept cu pum­nul și un „Respect, frate!” prin­tre dinți, cu buzele pe jumătate des­chi­se.

Beau. Beau de toate, numai să aibă alcool. Prietenii mei cred că are un aer mai „dur” dacă te întreții cu sticla de bere; cum ar arăta un om de statura noastră cu un păhărel de tărie în mînă? Așa că trec și eu pe bere însă e așa amară! Înghit în sec, dar rîd întruna de parcă aș fi în transă.

Ajung acasă și arunc șapca pe cuier. Așa mai merge! Mă eliberez de hainele largi și trec în pijamalele de bumbac cu Spiderman. Ce-ar mai rîde băieții din gașcă dacă ar ve­dea cu ce mă îmbrac noaptea. Mi-a lăsat mama ceai. Îmi pun o cană și butonez telecomanda pînă adorm. De obicei mă sună Robert și mă tre­zeș­te ca să mergem la fotbal. Ni­cio­dată nu vine la mine, altfel ar vedea posterele cu Metallica și ar afla toți. Nu cred că m-ar deranja, oricum ni­cio­dată nu mi-a stat bine cu pantaloni largi.

Cristina BABII