„Pure Magic”: aer, apă, mîncare și amantă
Opinia de la centru 12 martie 2013 Niciun comentariu la „Pure Magic”: aer, apă, mîncare și amantă 5În fața cabinetului doctorului Lucian Vasilescu a început ritualul zilnic, e coadă. Vreo șapte tineri așteaptă pe hol, în fața ușii. Toți, în jur de vreo 25 de tineri de la Secția de Toxicomani a Spitalului „Alexandru Obregia” din Capitală sînt dependenți de etnobotanice, droguri care încă se mai vînd pe piața neagră. Heroina e un drog demodat.
Toți au mersul agale, zici că-s niște oameni ai deșertului care s-au rătăcit și i-a prins soarele cu rezerva de apă terminată. Buzele le sînt uscate și leagă cu mare greutate două fraze pe minut, ca niște copii care abia învață să vorbească. Sînt trași la față, iar abdomenul împinge în spate și-i cocoșează. Dacă îi vezi de la vreo 10 metri, ai crede că-s niște bătrîni bolnavi pe care nu-i mai ascultă corpul.
Marian are un pic peste 30 de ani și l-au înhățat drogurile la începutul anilor ‘90, cînd nici polițiștii nu prea știau cum să le recunoască: „Ne făceam țigări lîngă ei și ne întrebau ce-s alea. «Piramidon», le spuneam noi. Eram niște puști inconștienți”. Doza de heroină a început să crească și avea nevoie de bani. După cîțiva ani a fost prins la furat și condamnat la trei ani de închisoare.
Îi era greu, făcea tratament cu suboxonă, un substituent pentru dependenții de heroină, dar se încuraja pentru că totul începuse să se schimbe. Lucra la o firmă de distribuție și o cunoscuse pe Mihaela. „I-am povestit că am avut probleme și m-a înțeles. După vreun an jumate am cerut-o în căsătorie, în 2009 eram la starea civilă, iar anul trecut am făcut nunta”, povestește cu drag tînărul.
În cîteva luni, Marian pierduse serviciul, nu mai lucra nicăieri. În pauze de luciditate se apuca de curățenie prin casă, atît mai era în stare să facă. „Nevastă-mea îmi dădea mîncare cu forța: cereale cu miere, vitamine. Mîncam obligat”. Plicurile le cumpăra pe bandă rulantă, iar în cîteva luni banii de la nuntă s-au pierdut ca fumul.
Magazinul de vise era la doi pași și deschis non-stop, îl aștepta cu doza. Cînd soția era la serviciu, a început să vîndă din casă. „Au mai rămas plasma, laptopul și fierul de călcat, în rest tot am dat: verighete, lanțuri de aur, pînă și adidașii din picioare, am rămas în niște galoși”, spune cu groază Marian.
Nu putea fura. Etnobotanicele, în comparație cu heroina, care provoca durere, îi dădeau stări de teroare, simțea tot timpul că e urmărit și nu de un polițist, ci de armate de mascați. Se simțea încolțit și urmărit de cineva. Cînd nu avea plicul, îl luau frisoanele, era neliniștit și avea o agitație nebună.
„M-au distrus, recunosc și nu știu dacă mai pot să-mi revin. N-am pierdut în zece ani de heroină, cît am pierdut în unul de etnobotanice. Sînt mai rele de 200.000 de ori. Mă crezi că am vrut să mă las de ăstea și să mă apuc din nou de heroină? Soția mă susține, dar nu știu cît. Am distrus tot ce era ca un vis împlinit pentru mine și am tîrît-o și pe ea. De dragul ei m-am internat aici.”
Ionuț FANTAZIU









Adaugă un comentariu