Orașul corturilor (I)

Tent City a fost înainte de toate o promisiune electorală, stranie ca multe promisiuni. Era în 1992, la prima candidatură a lui Joe Arpaio pentru funcția de șerif a ținutului Maricopa, și Arpaio avea nevoie de o chestie ca Tent City ca să iasă în față. Arpaio a zis că, dacă iese, va construi o nouă pușcărie din corturi folosite de soldații americani în timpul războiului din Coreea, ca să economisească banii pe care i-ar da pentru ziduri. Dacă au fost bune corturile alea pentru cei care luptă pentru țară, de ce n-ar fi bune pentru niște infractori? Întrebările de felul ăsta sînt bune în campanie, aprind publicul, strîng urale.

După ce-a fost ales, șeriful Joe a găsit niște teren liber în apropierea gropii de gunoi, a adăpostului pentru cîini și a unei instalații de eliminare a deșeurilor. Pe 2 august 1993, a mers în New Mexico, să caute corturi din timpul războiului. Voia neapărat corturile alea, așa-i firea lui, e încăpățînat. Între timp, Tent City a crescut pînă la 2.126 de paturi, iar șeriful Joe a ajuns la al șaselea mandat. Pe unul dintre turnurile de observație a pus un panou cu luminițe, ca la motelurile ce caută mușterii în deșert, scrie “Vacancy”.

E februarie, dar e deja cald în Arizona. În Tent City, deținuții poartă tricouri în dungi albe și negre, iar pe spate scrie „Sherrif’s inmate”. La ora prînzului, stau lungiți pe paturi, sub bucățile de prelată verde. Un hispanic scoate două ilustrate de sub cearșaful roz. De pe una din ele, zîmbește șeriful Joe, înconjurat de animale. „Ne tratează ca pe animale”, urlă bărbatul în spaniolă. „Se poartă mai bine cu cîinii decît cu noi, îi ține în celule cu aer condiționat. Dar totul se plătește în viață!” Una dintre promisiunile mai noi ale șerifului a fost un adăpost de animale în celulele eliberate de pușcăriași, pentru că „animalele n-au greșit cu nimic”. După aia, ca detaliu, a impus ca vederile trimise de cei de la corturi să aibă poza lui.

Șeriful Joe e mereu atent la detalii. La cravată poartă o insignă micuță, aurie, în formă de pistol. Are un telefon cu clăpiță care sună cu „My Way” al lui Frank Sinatra. „Regrets I’ve had a few, but then again too few to mention / I did what I had to do / And saw it through without exemption”. Îi place ca telefonul să-l aprobe, cu vocea bătrînului Frank.

Vlad ODOBESCU este în Arizona, Statele Unite ale Americii de Nord, fiind beneficiar al unei burse în cadrul „The Hubert H Humphrey Fellowship Program”