Ne unește, ne desparte

Opinia de la centru Niciun comentariu la Ne unește, ne desparte 45
protestatar piata victoriei

În ultimul an am observat în discursul politicianului român o formulare „salvatoare” atunci cînd argumentele raționale se evaporă ca și cum n-ar fi existat iar agenda partidului trebuie cumva să viruseze spațiul public. O formulă menită să emane o aură de autoritate și care să ne atingă coarda patriotică pînă ce iese măcar o notă. „Acum, în an de Centenar”, aproape că a devenit o memă.

Iar asta nu doar pentru că formularea a devenit mai degrabă un tic verbal indiferent dacă se vorbește despre autostrăzi, Simona Halep, proteste etc. ci și pentru că semnificația din spate dispare tăcut într-un ciorchine al urii.

România anului 2018 e mai puțin unită ca niciodată. Și nu mă refer la organizare teritorială ci mai degrabă la structura socială. În urmă cu nici trei săptămîni, în Bihor se vindea pîine cu propagandă anti-LGBT, iar societatea românească era împărțită în două tabere. Mai întîi susținătorii Coaliției pentru Familie, aceștia din urmă făcînd tot posibilul să antagonizeze minoritățile sexuale care „fură copii”, și cei care au boicotat votul.

Pînă la urmă, mașinăria de manipulare condusă de PSD, cu participarea BOR, a eșuat în a scoate îndeajuns de mulți români din casă pentru a atinge cvorumul, iar referendumul a fost anulat. Chiar dacă în sfîrșit am obținut o mică victorie în fața guvernanților prin care am putut să demonstrăm Europei că avem un set de valori, nu pot ignora faptul că s-au cheltuit 43 de milioane de euro, bani folosiți practic pentru a răspîndi ură și în a ne fărîmița în magneți de aceeași polaritate.

Nici Biserica nu a ieșit cu bine în urma votului, iar asocierea cancerigenă între aceasta și Coaliția pentru Familie sau politic a destabilizat și mai mult imaginea Bisericii în conștiința populară. Cel mai recent exemplu îl reprezintă pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, sau „UNTOLD-ul babelor”, după cum a fost botezat pe internet, prilej pentru a ne dezbina din nou în tabere. De la oameni care stau peste zece ore în frig la coadă pentru a se ruga pentru apropiații lor, pînă la apropiații apropiaților lor care se revoltă pe „Ești din Iași dacă” (n.red.: grup de Facebook) că în drum spre biserică, bătrînii le ocupă locurile pe scaunul din autobuz.

În condițiile astea, suntem oare pregătiți să celebrăm Unirea cînd pare că clasa politică aflată la putere face tot posibilul să ne izoleze în bule impenetrabile?  Incompetența, furtișagurile și semințele iresponsabile de ură ale guvernării vor avea efecte pe termen lung. Încă sînt oameni care cred că jandarmii au acționat corect la protestele de pe 10 august, că la Colectiv a fost mînă criminală, că Soroș vrea să destabilizeze România sau că Statul Paralel există. În acest timp, după colț pîndește o tentație populistă care deja a lansat ideea de „ROEXIT”. La naiba, pînă și PSD e împărțit în tabere. Pe de o parte e domeniul coagulat al lui Dragnea, în timp ce de cealaltă, o parte îi cere demisia. În PNL, președintele Ludovic Orban s-a afișat în fața camerelor votând în cadrul referendumului pentru familie, asta în condițiile în care jumătate din partid a dorit să se distanțeze de această mișcare.

Mai sunt exact 47 de zile pînă la momentul în care România va celebra 100 de ani de la Marea Unire. 100 de ani de cînd românii și-au dat seama că împreună sîntem mai puternici și au lăsat ura și diferențele de-o parte. Sper doar că pe 1 decembrie vom putea face din nou asta.

 

Autor:

Iulian BÎRZOI

Senior editor „Opinia Studențească”

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top