La muncă în pădurile daneze

Românii dau Spania pentru ță­ri­le nordice, unde se cîștigă peste 1.200 de euro pe lună. Un tînăr din Iași po­ves­tește cum e în Danemarca, din ce tră­iește, ce se mănîncă și cît sînt chiriile.

În România, Andrei Cazacu, un tînăr ieșean de 24 de ani, a lucrat ca agent de vînzări . A schimbat cîteva fir­me și avea ceva experiență. Pentru că făcea ca baxurile de ulei de măsline și roțile de cașcaval să zboare de la de­po­zite către magazine precum stolurile de rîndunele, patronul nu s-ar fi lepădat de el. “Cîștigam foarte puțin, 1.000 – 1.200 de lei”, pune degetul pe rană Andrei.

A dat cîteva click-uri pe net, s-a sfătuit cu niște amici, și-a încheiat so­cotelile cu firma de distribuție și du­pă cîteva săptămîni s-a urcat în avionul spre Danemarca pentru un post de mun­citor în silvicultură.

Ceaușescu bate știrile de la ora 5.00

„La interviul din România m-au întrebat ce știu să fac. Ne-am consultat și s-a înclinat balanța pentru că a­veam permis de conducere de profesio­niști”, își amintește tînărul cum a ajuns să stăpînească în pădurile din Da­ne­marca un Ponsse Caribou, un monstru cu opt roți care se putea înhăma la un transport de 12 tone. Locul de muncă era prin pădurile din apro­pie­rea orășelului Hoven. Tăia, încărca și des­cărca copaci. Apoi, la scurt timp, lua drumul din urmă și planta puieți în loc. „Am pus vreo 10.000 într- un an de zile”, spune tînărul.

În chirie stă tot undeva în pădure, lîngă o altă familie de danezi. Îl costă în jur de 120 de euro o casă cu living, cu dormitor, baie și bucătărie mari. Cum­părăturile le face o dată pe săptămînă. „Aici e un pic diferit de ceea ce gă­seș­ti la noi. N-ai să vezi cîrnați și me­ze­luri în galantare. La ei totul e în vid și pro­por­ționat”, spune Andrei.

Luni bune, în fiecare dimineață de muncă, după salut, patronul îi punea o întrebare cu răspuns obligatoriu: „Ai tot ce-ți trebuie acasă?”Conver­sa­ții­le erau în engleză, pentru că toți da­nezii vorbesc limba lui Shakes­pea­re. Prin zia­rele daneze mai scăpau știri des­pre românii care au făcut grozăvii. „Cînd mai era cîte un caz din ăsta dezbătut pe la știri spuneam cu jumate de gură că-s român. Dar ei au fost tot timpul dră­gu­ți, erau zîmbitori și-mi dădeau im­e­­diat replica: «Aaa, Ceaușescu!». Nu ju­decă oamenii la grămadă”, mai po­ves­tește ieșeanul.

Cașcaval și brînză, prima din România

La ora 6.20 fix, e drepți. Munca la pădure l-a învățat disciplina de ar­ma­tă. În zece minute e pregătit. La fără cinci mi­nute îi dă cheie Opel-ului gene­ra­ție î92, cu 300.000 de kilometri la bord. Por­nește spre serviciu. În drum, face și o oprire. „Iau cafeaua în fiecare di­mi­neață de la o benzinărie. Mă cunosc bi­ne cu vînzătoarele, glumim, mă simt ca și cum aș merge la magazinele din car­tier, de acasă”, spune Andrei. Cînd a­jun­ge la serviciu, adapă cu ulei hi­dra­ulic orătania cu opt roți și pornește la treabă prin pădurile danezilor.

Patronul îl apreciază că face trea­bă repede și bine, dacă „umbli cu fo­fîr­li­ca, te simte imediat”. În Iași, a luat pri­mă de sărbători o roată de cașcaval și un baton de brînză de burduf, în Dane­mar­ca au fost luni cînd a cîștigat și 2.000 de euro.

Ionuț FANTAZIU