De ce să întîrziem la muncă

„Înlăturați-vă guvernul, lor nu le pasă de voi”, spune britanicul, în timp ce gesticulează cu maceta și cuțitul din mîna stîngă. Zece metri mai în spa­te, se află corpul victimei sale. Oame­nii deja s-au adunat în zonă, se aud si­re­nele Poliției, iar în timp ce condam­nă statul britanic, pe lîngă el trece o fe­me­ie, cu un cărucior de cumpărături. Se uită în treacăt la bărbat, însă merge mai departe, către casă. În alte înregis­trări de amatori, poți vedea alte persoane cum își continuă drumul, neabătute, fă­ră să uite la cadavrul care-i întins pe jos sau la ceilalți oameni care s-au adu­nat lîngă locul crimei sau pe lîngă po­li­ție.

În urmă cu cîteva luni, același lu­cru s-a întîmplat într-un oraș chi­nez, unde, pe lîngă cadavrul unui copil, au trecut zeci de oameni, fără să-i acor­de vreun ajutor sau măcar să-și în­drep­te privirea.

De cîte ori ați trecut pe lîngă un băr­bat care era întins pe nu știu ce ban­că în parc, fără să faceți ceva? În tram­vai, în metrou sau pe la colțurile pie­ței, peste tot îi vedem pe ei. De unii ne ferim, pentru că miros urît, iar pe al­ții îi studiem din ochi, doar să ve­dem dacă într-adevăr trăiesc sau nu. Iar da­că nu se mișcă, ne spunem în gînd că sigur dorm ei mai adînc. Cînd au avut loc acele tentative de sinucideri la me­trou, iar eu mă aflam pe la nu știu ce sta­ție, îi puteai auzi pe oameni cum se plîngeau că vor întîrzia la muncă din cauza „unuia care nu știu ce dracu i-a venit de să se arunce”.

Tot anul trecut, citeam pe un forum cum un locuitor dintr-un cartier bucureștean voia să se mute, pentru că nu mai putea să în­tîr­zie la muncă, întrucît tramvaiul 41 – cel pe care-l lua el – fusese blocat de vreo trei ori în ultimele săptămîni din cauza unor accidente rutiere.

Cît de mult ne poate schimba via­ța traiul într-un oraș aglomerat? În fi­nal, asta-i problema. Oamenii nu sînt lipsiți de suflet și de emoții, atunci cînd pun deasupra vieții celui de la me­trou slujba sau întîlnirea la care vor în­tîr­zia. Aș spune doar că-s cel mult con­centrați. Prea concentrați și încrînce­nați în gîndurile lor. Pînă acum, am af­lat că traiul într-un oraș poate te fa­ce mai vulnerabil la schizofrenie, pa­ra­noia și alte diverse tulburări ce țin de anxietate, însă în nici un caz nu-ți ră­pește sufletul.

N-o poți acuza pe femeia aceea din Londra că n-are suflet, pentru că nu s-a dus lîngă trupul soldatului ucis, iar pe acei chinezi nu-i poți numi „mo­ral killers”, cum a spus nu știu ce psiho­log american la televizor. Nu toată lu­mea poate empatiza așa cum ne-am dori sau să fim eroii din filmele de ac­țiune. Prima lecție: să nu ne temem da­că într-o zi schimbăm rutina și în­tîr­ziem la muncă. Nu vom primi mă­ri­re pentru punctualitate, iar lîngă noi se pot întîmpla lucruri mult mai grave. Ca în exemplele de mai sus.

George GURESCU