Ceva despre refugiați

Nu mă pot abține și merg să-i văd pe refugiații sirieni din West­ba­h­nhof, principala gară a Vienei. Nu că ar mai fi prea multe de zis. Au tre­cut pe aici legiuni de reporteri cu aparate foto ultraperformante, ca­pa­bile să redea în foarte mulți pixeli su­ferința, oboseala, maternitatea, re­vol­ta, și câte și mai câte trăiri ome­nești. E vineri după-amiaza și dead­line-urile săptămânii au trecut.

Refugiații așteaptă pe peronul primei linii, printre catrafuse și PET-uri și mîncare. Mulți se plimbă din­tr-o parte în alta, pierduți pe smart­phoane, ca mai toți cetățenii lumii moderne. Funcționează în zonă o rețea specială, refugee_free_wifi, pusă la dispoziție de autorități, iar semnalul e full. Primăria Vienei le explică, pe niște panouri mari în en­gle­ză și arabă, că s-a pregătit cum a putut mai bine pentru venirea lor. Angajați ai căilor ferate austriece, pa­ramedici, polițiști, interpreți și vo­lun­tari sunt aici să-i ajute, iar vie­ne­zii le aduc mâncare și apă, scrie pe unul din panouri.

Nu toată lumea îi primește însă cu brațele deschise. În ultimele luni, extrema dreaptă a cîștigat teren în Austria (http://www.euractiv.com/­sections/elections/austrian-far-right-party-gets-electoral-boost-migrant-crisis-318000), iar asta creează în­gri­jo­rare. În replică, sute de mii de oa­me­ni, majoritatea tineri, au măr­șă­lu­it acum o săptămînă pe Mariahil­fer­stra­sse pentru a-și arăta susținerea față de refugiați. Spre seară a fost și un concert în deschiderea căruia a vorbit și președintele țării, Heinz Fischer. După aia au cîntat Conchita Wurst, Zucchero, și cîteva trupe lo­ca­le, s-au strîns și ceva donații. „Sîn­teți în siguranță”, se încheie mesajul de pe panoul din gară.

Așa ar trebui să fie. De vreo șase ani la rînd, Viena ocupă primul loc în topul celor mai „locuibile” orașe ale lumii (http://www.wien.info­/en­/lifestyle-scene/most-livable-city). Străzile miros a pâine proaspătă, me­troul circulă perfect, iar pavajul din centru scapără sub copitele ca­i­lor înhămați la trăsuri, ce poartă turiști asiatici dotați cu selfie stick-uri. Chiar și gara asta e de fapt un mare mall cu magazine de lux și foodcourt: poți să te pierzi printre cumpărături cît aștepți trenul spre Salzburg. Cum s-or vedea lumea asta, la câteva săptămîni distanță de un război, după ce-ai traversat o apă într-o barcă din cauciuc? Nu le vor­besc limba, dar le caut ochii. Re­fu­gi­a­ții au ochi scăpărători, vii. Privesc în jur și zîmbesc, pe jumătate stin­gheri, pe jumătate sfidători. Lumea asta e de acum și a lor.
de Vlad ODOBESCU, jurnalist freelancer