Planorism deasupra unui cuib de cuci

O să pară că mă repet. Însă redundanța cu ca­re impostura și farsa s-au pus să-și facă un cuib în vîrful învățămîntului românesc sfi­dea­ză cele mai primejdioase meandre ale ab­sur­dului. O nouă propunere a Guvernului Pon­­ta pen­tru Educație, pe numele ei Ioan Mang, este însoțită și de o descoperire aproape mai în­fiorătoare decît cea a unor cadavre: articole știin­­țifice reprezentînd niște duplicate ale unor lu­crări originale (nu vorbim despre traduceri sau adaptări, ci despre niște copy-paste-uri sfrun­tate).

Drept dovadă, în săptămîna care a trecut, au refulat în spațiul public schimburi de do­vezi incotenstabile servite de jurnaliști și de no­ua opoziție căutătoare de petarde ale răz­bu­nării, însoțite de dezmințiri fabuloase din par­tea domnului ministru, de tipul „Lucrările sînt copiate, dar nu sînt ale mele!”. Nici practicieni ai magiei negre să fim că n-am putea să ne vindem imaginația unor astfel de explicații fa­buloase (să fim înțeleși – acele lucrări zac pu­blicate de ani de zile în reviste sau volume, sem­­nate de Ioan Mang & co. – co. repre­zen­tînd ne­vastă și „apropiați”).

L-am văzut însă pe domnul Mang la An­tena 3, intervievat fiind de Victor Ciuta­cu. Seninătatea cu care dumnealui își susținea ne­vinovăția m-au contrariat. Așteptam ca vreun mușchi să miște pe fața dumnealui, să aibă o ră­bufnire de om care vrea să se elibereze, a că­rui cedare să reprezinte un act de salvare a ul­ti­mei rămășițe de demnitate. Acest lucru nu s-a întîmplat, probabil și din cauza faptului că a­menițările intervievatorului erau de fațadă, iar scopul interviului acela de perpetuare a farsei, pînă cînd prim-ministrul Ponta primește răs­punsul de la Academia Română care investi­ghea­ză cazul Mang (sic!). Însă, revenind la expresia domnului Mang, la goliciunea pri­vi­rii și la indolența dumnealui, exprimată prin ți­nuta relaxată, mi-am dat seama că-mi era cu­noscută postura. Am întîlnit-o la studenții ca­re, asemeni dumnealui, preluaseară integral e­se­uri, știri, comunicate de presă și altele, dar erau dispuși cu seninătate să-și susțină „nevinovăția” pînă în pînzele albe, chiar confruntați fiind cu sursa originală a furtului lor, eventual cu injurii adresate „acuzatorilor”. Re­vol­tător, nu? Cu toate acestea, didactic, li s-a ex­pli­cat că practica poartă numele de plagiat sau de fraudă academică, că poate comporta sanc­țiuni severe, care să meargă pînă la exma­tri­cula­re. Pragmatic și reducționist li s-a prezentat oferta po­trivit căreia produsul minții lor pro­prii ar pu­tea să le aducă un cinci cinstit în lo­­cul unui u­nu furat. Însă, deși li s-a acordat șan­sa de rea­bilitare, majoritatea celor care sub­scriu acestei categorii au continuat cu os­ten­tație practica, însoțind-o și de atitudinea mîn­dră corespunzătoare, poate chiar mai puțin auto-justificativă și mai agresivă în raport cu acel care le contestă rezultatul demersului surmenant al combinației de taste CRL^C – CTRL^V.

Într-un sistem normal de educație, acești stu­denți ar trebui să fie extirpați din în­vă­ță­mîn­tul superior asemenea unor celule canceroase. Cu toate acestea, în contextul actual, aceștia se disting ca tineri cu potențial de a ajunge să ocupe funcții de conducere – de ce nu chiar și în Ministerul Educației. Cum să-l mai faci tu pe un student, ca profesor, să în­țe­lea­gă că viciul de a copia îl va duce spre pier­za­nie? Cînd de fapt nici tu nu mai crezi acest lucru.

Laura PĂULEȚ