O clipă de absolvire

Editorial Niciun comentariu la O clipă de absolvire 4

Așteptăm finalurile, nu doar ca pe niș­te certitudini eliberatoare, ci ca pe niște atestări. Că a existat un interval în ca­re am existat cu rost. Atît de semnifi­ca­tive fiind, cu mult înainte de a le veni cea­sul, ni le reprezentăm în minte în scenarii colorate și îmbătătoare. Le savurăm a priori ca pe niște mărturii că am mai în­­che­iat o etapă și ne convingem că me­ri­­tăm un moment de răgaz. Și parcă în­toc­mai aceste finaluri de an, de faculta­te, de master, de doctorat, de ce-or fi o­fer­ă jus­tificare parcursului și trecerii noastre prin viață într-un anume fel.

Fie că sînt sau nu marcate de mo­men­te festive, ele sînt închipuite în min­tea celor care „termină” drept niște punți de trecere: către un sine mai bogat, mai sărăcit, mai împlinit sau mai extenuat. Și, din perspectiva repausului care va să vie, aproape că nu contează semnul din fața rezultatului contabil al etapei în­che­iate. Contează că s-a terminat, iar a­cest sentiment al sfîrșitului strînge-n el o tea­mă care se ghemuiește ca un nod în gît, o bucurie care inundă venele și o des­prin­dere de concret, întru ancorarea în idealizare. E singurul moment cînd go­lul este așteptat – el nu sperie, ci vine ca o binecuvîntare. În lipsa acestor „văi” des­chise între un final (chiar și provizoriu) și-un început (și el, fie doar un capăt de interval deschis) sforțările și eforturile noastre s-ar neantiza, în ciuda concreteței lor.

Iar atunci cînd mai mulți oameni se strîng laolaltă să se bucure de-un final, e­moțiilor le este îngăduit să preia controlul. Rațiunea și timpul se suspendă într-un balon alimentat de euforia mo­mentului. Cred că există un spirit gregar al prilejurilor de încheiere și închidere. O contaminare emoțională are loc și la­cri­mile se prăvălesc în bulgăre de zăpadă pe obrajii tuturor. Zăgazurile ființei pocnesc dintr-un preaplin asupra căruia cenzura devine neputincioasă. Atunci însă nu e nimeni să îi judece, ci doar brațe să-i prindă și să-i adune pe toți, mai strîns, laolaltă.

Pentru cine n-a reușit să-și suspende simțul ridicolului într-o încleștare publi­că a emoțiilor pozitive, la vreun curs festiv sau la vreo reuniune de final de e­tapă, finalurile altora sînt egale prilejuri de a avea curajul asumat al bucuriei de mo­ment a celor dragi. Poate studenții absolvenți n-ar crede în autenticitatea bu­curiei profesorilor sau părinților cînd îi văd ajunși la o margine de etapă. Însă a­ceastă încîntare o poate întrece de cele mai multe ori lejer pe-a lor: ei i-au văzut crescînd, i-au certat și i-au sprijinit de­o­po­trivă. Ca să se întîlnească la final, toți mai frumoși și mai înțelepți, maeștri și dis­cipoli, îmblînzitori și îmblînziți de­o­po­trivă. Și să nu mai știe care a învățat sau a îmblînzit, de fapt, pe celălalt.

Laura PĂULEȚ

Autor:

Laura Păuleț

Redactor, redactor-șef și director al Opiniei studențești în perioada 2006-2014.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top