Cu acte în Europa, visînd la dictatură

Dacă România acceptă cererea de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya la comanda dictatorului Erdogan, sîntem părtași la abuzurile pe care acesta le va suferi odată predat autorităților turce, pentru că nu e nici un secret tratamentul de care au parte cei care se opun regimului de la Ankara. Peste 142,000 de oameni au fost reținuți, aproximativ 200 de publicații închise și peste 300 de jurnaliști arestați de la puciul eșuat din 2016 și pînă astăzi. Dintre toți jurnaliștii arestați la nivel global în 2017, aproape o treime sînt în Turcia, unii dintre aceștia avînd sentință pe viață. Cu toate astea, politicienii români nu își ascund admirația pentru Erdogan, abuzurile sale fiind mereu trecute cu vederea de către aceștia. Fostul premier Victor Ponta îi ura anul trecut „La mulți ani!”, adăugînd că e „invidios pe cei care au președinți care își iubesc cu adevărat țara” și „se mîndresc cu poporul lor”, „exact ce nu avem în țara noastră”.

Kamil lucrează la redacția bucureșteană a ziarului Zaman, publicație critică cu regimul țării sale. El locuiește legal de doi ani în România împreună cu nevasta și copilul, în baza unui permis de ședere temporară. Luna trecută a depus actele pentru prelungirea permisului de ședere, documentele aflîndu-se în curs de procesare. Va trebui să se prezinte pe 14 decembrie în fața Curții de Apel, cînd se va pune în discuție cererea de extrădare venită de la Ankara care îl acuză de trădare, etichetă pe care Erdogan o pune oricui îi critică regimul, jurnalist, politician sau om de rînd.

Luna trecută, ministrul turc de externe spunea că au fost trimise cereri de extrădare pentru 452 de oameni în 83 de țări, multe dintre acestea fiind refuzate de către țările occidentale. Tot la sfîrșitul lunii trecute, de exemplu, Marea Britanie a refuzat extrădarea unui patron de presă și a altor trei cetățeni turci, motivînd că asta „i-ar expune la risc și abuzuri”.

Astfel, pe lîngă argumentele de ordin moral, România are chiar pîrghiile legale necesare refuzului extrădării. Conform Legii 302/2004, extrădarea va fi obligatoriu refuzată dacă „există motive serioase să se creadă că este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un grup social”.

Europa răspunde pozitiv la mai puțin de 3% dintre cererile de extrădare venite din partea Turciei, însă România este una dintre cele mai cooperante țări cu Erdogan, cu 5 din 9 astfel de extrădări pînă în 2017.

Faptul că politicienii români nu văd nimic greșit în a trimite jurnaliști să fie închiși și torturați nu ar trebui să ne mire, avînd în vedere propria lor relație cu presa și adevărul. Ba chiar mulți privesc cu jind cădre Turcia lui Erdogan, locul în care cei care critică puterea sînt închiși. Drumul de la subminarea libertății de expresie la dictatură e unul scurt, o vedem și în vecina Ungarie a lui Orban, țară în care toată presa e controlată de stat și, fără voci care să critice puterea, aceasta a început acum să închidă universități. Cum să nu-și dorească și ai noștri o narativă publică controlată în totalitate de ei, unde orice abuz asupra justiției trece neobservat și necriticat și unde furtul și corupția nu mai sînt niciodată scoase la iveală?

În cîteva săptămîni urmează să preluăm președinția Consiliului UE, însă facem eforturi considerabile să demonstrăm că sîntem tot mai străini de valorile europene, chestiuni precum libertatea de expresie și drepturile omului fiind neimportante pentru liderii noștri.

Sursă foto: bbc.com