Cineva tot fură căciula cercetării

Universitarii români anti și post-decembriști au fost neîngăduit de multă vreme victi­me­le unei izolări științifice în sînul căreia și-au învelit ambițiile academice, adormindu-și stan­dardele activităților de cercetare. Nu­me­le ca­re s-au ridicat din mocirla imposturii au­tohtone s-au dovedit a fi excepții care au în­fruntat vremurile, ieșind din zona de confort a articolelor publicate prin Analele u­niver­si­tă­ților de care aparțin sau în volume stu­foase, la edituri obscure. Au fost cei care au ieșit în afară, au învățat să se lepede de fal­șii maeștri și modelele de pervertire din ins­ti­tu­­țiile de baștină, avînd tăria să deprindă, ca niște școl­ari conștiincioși, rigorile cercetării „ade­vă­ra­te”. În străinătate au găsit cărți, ac­ces la ba­ze­le de date științifice cu articole co­ta­te ISI, re­surs­e pentru cercetare și, adeseori, colective pentru care standardul nu se oprea la ciocul găinii care naște pui vii. Însă puțini din­tre ei au fost recunoscuți vreodată de cei rămași în țară sau promovați îndeajuns de sus în­cît să provoace vreo mutație esențială în ma­niera de-a calibra activitatea științifică.

Revoluția socială și politică din 1989 nu a reușit să arunce în aer modelul lax, oportu­nist, întemeiat prea adesea pe furt, plagiat și auto-plagiat din mediul academic românesc. De atunci și pînă acum, într-o tranziție de a­bia resimțită, „dinozaurii” au supraviețuit în frun­­tea conducerilor universităților, dirijînd și influențînd destinele cercetătorilor aspiranți și ale doctoranzilor adeseori dezorientați. Din această perspectivă, Accesul Național Elec­tron­ic la Literatura Științifică de Cer­ce­ta­re (ANELIS), proiect finanțat din fonduri eu­ropene, care s-a derulat în perioada 2009-2011, nu a ajutat vizibil, semnificativ, la creș­­terea calității cercetării în învățămîntul su­perior. Sau nu a apucat, fiindcă în iunie 2012 a fost sistat, din ignoranța Ministrului Edu­ca­ți­ei, Liviu Pop și acum, iarăși reluat, ur­mînd a fi finanțat de către stat. A­ceas­tă sin­co­pă la începutul unui program care ar fi fost menit să instaureze o normalitate și o des­chi­dere a in­­­s­tituțiilor românești la standardele cer­ce­tăr­ii de nivel mondial, e posibil să fi tă­iat din e­lan­ul donquijotesc al aspiranților la ar­ticole de calitate. Fiindcă cei care se află ac­tual­men­te la început de carieră știu că nu-și pot spri­jini cariera în Anale.

Legea Educației lui Funeriu, care a a­run­cat în derizoriu munca celor cu multe ar­ti­cole și publicații „necotate”, a stîrnit reacții de respingere și disperare în mediul acade­mic tocmai fiindcă, în contextul acestei i­zo­lări și al unei formări defectuoase, mai ni­meni nu a ajuns să publice articole ISI sau mă­car să fie capabil să se ridice la aceste stan­­darde. Dinozaurii stau gata să sară la gî­tul Editurii Thomson-Reuters, în timp ce as­piranții la o carieră în cercetare își prind u­re­chile în ceea ce, spre disperarea lor, nu își gă­sește corespondentul în mediul în care își des­fășoară activitatea.

Fără doar și poate, accesul la articolele de cer­cetare de înalt nivel științific este o con­di­ție a progresului, însă blo­ca­­jul trece dincolo de resurse în învățămîntul su­perior ro­mâ­nesc. Ce decan sau rector s-ar mai așeza în bancă să recunoască și să în­ve­țe că tot ceea ce l-a făcut profesor universitar a fost. de fapt. o minciună?

Laura PĂULEȚ