Un rezultat așteptat, evoluții imprevizibile

Fostul spion KGB, azi liderul for­te al Rusiei, Vladimir Putin și-a înde­pli­nit cu succes prima parte a misiunii: a re­cucerit Kremlinul din primul tur de scrutin, fiind ales președinte cu 63,6% din voturile rușilor. Este adevărat că și din scaunul de premier tot el manevra țara, dar avea nevoie să treacă cu bine de această formalitate – alegerile pre­zi­dențiale – pentru a se reinstala cu acte în regulă în fortăreața din inima Mos­covei.

Observatorii internaționali și opo­zi­ția îi reproșează că a jucat incorect: în campania electorală a fost cel mai mediatizat dintre cei cinci aspiranți la președinție; în calitate de șef al guvernului, și-a promovat candidatura fo­lo­sind resursa administrativă; i se impută că, din porunca sa, a fost eliminat din cursă și unicul concurent real, fondatorul partidului de opoziție Iabloko, Grigori Iavlinski, a cărui candidatură a fost respinsă de Comisia Electorală Centrală, din motive procedurale.

Iavlinski nu era în măsură să-l îm­piedice pe Vladimir Putin să cîștige pre­ședinția, dar i-ar fi periclitat victoria din primul tur și puternicul lider rus nu putea să îndure o asemenea palmă. Așa că și-a fixat dinainte toți parametrii, ca rezultatul final să fie cel așteptat.

În acest context, el redevine pre­șe­din­te al Rusiei, după alte două manda­te deținute în perioada 2000 – 2008. Partea mai dificilă a misiunii sale în­ce­pe: el va trebui să se mențină în acest post timp de șase ani într-o Rusie în trezire, dornică de libertăți, de presă in­­dependentă în locul celei de propagan­dă. Electoratul cultivat, clasa de mi­jloc așteaptă o reformă politică autentică, și nu simulacre, iar Putin, maestru în re­primarea oricărei opoziții reale, va trebui acum să deprindă exercițiul dialo­gu­lui cu nemulțumiții.

Chiar dacă valul protestelor de­clan­șat după parlamentarele din decembrie trecut s-a mai diminuat, președintele ales nu va mai putea să facă abstracție de vocile care îl contestă. Va trebui să recurgă la anumite concesii, menite să-i legitimeze puterea, dar care, potrivit unor experți, îi vor slăbi influența și, po­sibil, îi vor grăbi sfîrșitul. Sim­pa­ti­zan­ții săi sînt, însă, optimiști, afirmînd că Putin nu este un Brejnev încremenit în proiect, ci un om inteligent și flexibil, care va ști să se facă tututor toate, să se „updateze”, să fie președinte de­mo­crat pentru adepții de­mocrației și țar al maselor tradiționaliste deo­po­tri­vă. Ca un bun spi­on, el nu știe ce-i aceea misiu­ne imposibilă.

Un singur lucru i-a fost cu ne­pu­tin­ță: să-și stă­p­î­neas­că lacrima gloriei du­pă anunțarea rezultatelor pre­li­mi­na­re, care îl arătau deja inconturnabil în­vin­gător. Venit în seara zilei de 4 mar­tie, imediat după în­chi­de­rea urnelor, la mitingul susținătorilor săi din Piața Ma­nej, liderul forte, întotdeauna im­pe­netrabil, a lă­sat preț de cîteva clipe să i se vadă sufletul. Toată încorda­rea bine camuflată în acești ani de conduce­re i-a țîșnit într-o lacrimă. Să conduci o țară mare și diversă ca Ru­sia, să fii și premier, și principalul strateg al țării, și pi­lot salvator, și vînător is­cu­sit nu e lu­cru deloc ușor. Acum bucuria și o bi­ne­me­ri­tată relaxare i se ci­teau pe chip. Și se mai ve­dea lim­pe­de că a răbdat cu greu cei patru ani, cît a așteptat să-i vină din nou rîndul la pre­șe­dinție – cons­ti­tu­ția rusă nu-i permitea al treilea man­dat consecutiv în 2008 –, că rolurile de păpușar, de președinte din umbră, nu i-au făcut nici o plăcere și că abia acum își ostoiește din nou setea de putere. Iar dacă va fi în stare să facă față celor șase ani de necesară echilibristică, în 2018, cine știe, s-ar putea să-i mai scape o lacrimă.

Victoria VIOARĂ