Scurtă descriere a metodelor utilizate de Federația Rusă pentru a influența Republica Moldova

Cap în cap Niciun comentariu la Scurtă descriere a metodelor utilizate de Federația Rusă pentru a influența Republica Moldova 45
Scurtă descriere a metodelor utilizate de Federația Rusă pentru a influența Republica Moldova

Federația Rusă utilizează în Republica Moldova aceleași pârghii de control ca în cazul altor foste republici sovietice, abordând problema menținerii influenței asupra a ceea ce numește „străinătatea apropiată” într-un mod sistemic.

Acolo unde există un potențial mai mare de nesubordonare a societăților și elitelor locale, de ieșire din sfera de influență a Rusiei prin intermediul aderării la organizații internaționale văzute de Rusia drept concurente sau inamice, precum Uniunea Europeană și mai ales Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), se mențin așa-zisele „conflicte înghețate”. De obicei, acestea reprezintă regiuni secesioniste ale unora dintre fostele republici sovietice care se constituie în state nerecunoscute pe plan internațional și care au fost și sunt susținute de Rusia pe plan militar, politic și mai ales financiar. Georgia, Azerbaidjan, Republica Moldova și, mai recent, Ucraina, sunt foste republici sovietice în care au existat regiuni cu statut autonom acordat pe criterii etnice (Georgia, Azerbaidjan) sau regiuni fără statut autonom dar în care centrul (Moscova) a promovat o politică de rusificare mult mai intensă decât în restul republicii (Ucraina, Republica Moldova).

În momentul în care Moscova a simțit că este pe cale să piardă controlul asupra fiecăreia dintre aceste republici, au fost inițiate conflicte militare în care au participat trupe ruse, iar Federația Rusă s-a erijat apoi în „garant al păcii”, aceleași trupe de agresiune devenind „de menținere a păcii”, deși, în realitate, Moscova a fost dintotdeauna o parte în conflict și toate aceste conflcte, începând de la cel din Nagorno-Karabah, continuând cu cel din Transnistria, Osetia, Abhazia, au fost provocate în mod conștient de statul sovietic (apoi de cel rus) pentru a căpăta mecanisme eficiente de menținere a unor țări întregi în afara posibilității de a-și schimba apartenența geopolitică și de a se integra în alte structuri internaționale regionale în afara celor inițiate și menținute de ruși. Situația din Ucraina, din 2014-2016, în care Rusia a acționat de o manieră similară cu cea din 1991-1992 în crearea unui alt focar de război pe care să-l „conserve” și să-l transforme în conflict înghețat cu scopul de a evita aderarea Ucrainei la NATO, e o dovadă a faptului că Rusia nu și-a schimbat strategia generală în care își abordează fostele colonii din perioada sovietică, transformate în state independente din punct de vedere formal, între timp.

Așadar, a se vorbi despre oarecare „metode noi” prin care își afirmă Rusia influența în Republica Moldova nu cred că e cazul. Metodele au fost și rămân aceleași pe toată durata perioadei de independență formală a Republicii Moldova, din 1991 până în prezent. Este adevărat că unele dintre ele au ajuns în atenția opiniei publice naționale și internaționale destul de recent, ceea ce nu înseamnă că ele nu erau utilizate mai devreme. Aceste metode sunt:

1. Conflictul înghețat din Transnistria. Deși populația de aproximativ 400.000 de locuitori a celor cinci raioane de est ale Republicii Moldova, de la răsărit de Nistru, nu se află sub jurisdicția autorităților de la Chișinău și nu participă masiv la alegerile din Republica Moldova, existența unei administrații autoproclamate, secesioniste și pro-ruse la Tiraspol („capitala” „Transnistriei”), care dispune de o forță militară net superioară celei de care dispune Republica Moldova, înarmată fiind de partea rusă prin intermediul rezervelor fostei armate sovietice a 14-a transformate în „Grupul Operativ al Trupelor Ruse”, este un impediment în calea oricăror discuții serioase despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau la NATO. Aflarea a peste două mii de militari ruși pe teritoriul așa-zisei „republici moldovenești nistrene” (denumirea pe care o folosește regimul separatist), pe care Rusia îi numește „pacificatori” deși armistițiul de încetare a luptelor în 1992 fusese semnat între președinții Republicii Moldova și Rusiei, aceasta din urmă recunoscându-și tacit rolul de parte în conflict, poate fi utilizată ca pretext pentru implicarea Moscovei într-un nou război de „oprire” a tendințelor pro-occidentale de la Chișinău. În 2002, fostul președinte al Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului Rusiei), Ghenadii Selezniov, a spus în timpul unei vizite la Chișinău: „În 1992, Moldova era gata să sară în brațele României și cineva trebuia să spună „nu”. Transnistria a fost cea care a spus „nu”.

În același timp, pentru a-și asigura pentru multe decenii înainte loialitatea nestrămutată a Chișinăului, Moscova a făcut de mai multe ori presiuni pentru „reunificarea” așa-zisei „republici moldovenești nistrene” cu Republica Moldova în anumiți termeni. Formulele au variat de la „stat comun” în 1997 la „republică federală” în 2003, însă esența era partajarea puterii de stat între Chișinău și Tiraspol conform unor cote care să-i ofere Tiraspolului capacitatea de a se opune oricărei tentative a Chișinăului de a părăsi structuri internaționale precum Comunitatea Statelor Independente și de a colabora cu Occidentul. În același timp, forțele militare ale Rusiei urmau să rămână pe teritoriul Republicii Moldova cu baze permanente, în mod legal, ca forțe de garanție și protecție a procesului politic de reintegrare a „părților” reprezentate de Chișinău și Tiraspol în „statul federal comun”. Federația Rusă își menține intenția de a reintegra teritoriul secesionist în cadrul Republicii Moldova, ca să dobândească, astfel, garanția că aceasta va rămâne în sfera de influență a Rusiei. Cei peste 300.000 de alegători din Transnistria care reprezintă o populație compusă la peste două treimi din slavi (ruși și ucraineni) cu simpatii pro-ruse, iar românii localnici sunt și ei victime ale propagandei și manipulării ruse, vor reprezenta o creștere semnificativă a proporției votanților partidelor pro-ruse din Republica Moldova. Practic, dacă la ultimele alegeri parlamentare forțele politice pro-ruse au acumulat aproximativ 40% din voturi, votanții din Transnistria ar oferi acestor forțe, în orice circumstanțe, încă minim 15% din voturi, permițându-le să guverneze pentru multe exerciții electorale de-acum încolo. Nu trebuie uitat nici faptul că mulți din locuitorii regiunii secesioniste de peste Nistru dețin cetățenia Federației Ruse, la fel ca majoritatea membrilor administrației așa-zisei republici. Astfel, o potențială intervenție militară a Rusiei „pentru a-și proteja cetățenii” poate avea loc oricând dacă interesele Rusiei o vor cere.

2. Existența în sudul Republicii Moldova a unei regiuni cu un teritoriu de aproape 1900 de kilometri pătrați și o populație de peste 160.000 de persoane, numită Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, în care populația este compusă în proporție de peste 80% din etnia găgăuză, vorbitoare a unei limbi turcice și de religie creștin-ortodoxă, însă rusificată intens în timpul URSS. Formarea UTA Găgăuzia a fost un compromis la care s-a ajuns în urma unei tentative de secesiune similară cu cea din raioanele de est, și în aceeași perioadă – anul 1990. Limba utilizată în administrație, școli, în toate sferele de activitate, în UTA Găgăuzia este limba rusă, orientarea elitelor locale este către Rusia. Aceasta din urmă poate încerca să-și utilizeze influența pentru a readuce conflictul în fază activă, dacă necesitățile i-o vor cere. În planurile ruse de federalizare a Republicii Moldova, cu precădere în ceea ce s-a numit informal „Memorandumul Kozak”, din noiembrie 2003 (după numele emisarului rus, șeful administrației prezidențiale de la Moscova în acea perioadă, Dmitri Kozak), Găgăuziei îi este rezervat rolul de al doilea subiect al federației, pe lângă Transnistria. În Senat, camera superioară și decizională în materie de politică externă a ipoteticului parlament federal al Republicii Federale Moldova, memorandumul Kozak prevede 26 de mandate, dintre care 9 controlate de Transnistria în urma alegerilor legislative desfășurate acolo, 4 controlate de Găgăuzia, iar restul de 13, alese de pe întreg teritoriul republicii federale, adică inclusiv din Transnistria și Găgăuzia – asta deoarece un „al treilea” subiect al Federației care să cuprindă restul Republicii Moldova, nu era prevăzut. Prin urmare, o populație cumulată de 700.000 de persoane (la acea oră) urmau să decidă asupra căii de dezvoltare a altor 3,2 milioane.

Rusia nu a renunțat nici astăzi la asemenea planuri de securizare a influenței sale în Republica Moldova, drept dovadă a acestui fapt poate servi comportamentul ei din Ucraina, unde forțează reincluderea în Ucraina a regiunilor din Donbass, cu statut special de autonomie și drept de veto asupra deciziilor de politică externă și orientare geopolitică ale Kievului, ceea ce înseamnă de fapt o federalizare a Ucrainei și menținerea acesteia în sfera de influență politică și economică a Rusiei, ca o zonă tampon între Rusia și Occident. Rusia ar vrea, în calitate de obiectiv minim de politică externă, ca hotarul vestic al acestei zone-tampon să treacă pe râul Prut, incluzând nu doar Ucraina, ci și Republica Moldova. Pentru atingerea scopurilor ei în Republica Moldova, ea are nevoie să exercite presiune asupra Chișinăului nu doar prin intermediul unei zone pe care Chișinăul nu o controlează (Transnistria), ci mai ales dintr-o regiune aflată sub jurisdicția Republicii Moldova, ai cărei locuitori votează la alegerile din Republica Moldova și pot exercita o anumită influență, prin conducerea lor locală, asupra autorităților centrale de la Chișinău. Această regiune este UTA Găgăuzia.

3. Deținerea monopolului asupra exportului de gaze în Republica Moldova de către Federația Rusă e o pârghie foarte eficientă de șantaj și presiune politică asupra autorităților de la Chișinău. Concernul energetic rus „Gazprom” deține pachetul majoritar de acțiuni la compania națională „Moldova-Gaz” care administrează rețelele de distribuție a gazelor pe teritoriul Republicii Moldova. În situația în care peste 70% din necesarul de energie electrică a Republicii Moldova e asigurat de centrala termoelectrică de la Cuciurgan, controlată de administrația separatistă de la Tiraspol (adică de interpușii Rusiei) și care folosește gaz rusesc plătit de Republica Moldova pentru a produce energie electrică pe care o vinde la suprapreț Republicii Moldova, putem trage concluzia că dependența energetică de Rusia este aproape totală și acesta nu e doar încă un lanț care ține Republica Moldova legată de Rusia, ci este și o schemă de jefuire a cetățenilor Republicii Moldova care continuă de mulți ani.

4. Spațiul informațional al Republicii Moldova este dominat fără drept de apel de mass-media rusă, în special în privința posturilor de televiziune și radio. Limba rusă este încă limba dominantă în divertisment și advertising. Toate filmele puse pe post la orice televiziune din Republica Moldova, indiferent dacă emite în rusă sau în română, sunt dublate în rusă și subtitrate, concomitent, în română. Motivul e simplu: e mai ieftin să cumperi drepturile de difuzare a filmului în variantă dublată în rusă (pentru întreg spațiul CSI) decât în variantă originală, în engleză sau alte limbi. Posturile TV internaționale incluse în rețelele de cablu din Republica Moldova sunt dublate în limba rusă (se preia varianta dublată în Rusia pentru rețelele de televiziune prin cablu de acolo) cu excepția a câteva posturi pentru copii și sportive. Televiziunile generaliste și de știri cu cele mai mari cote de audiență sunt cele din Rusia, retransmise de posturi TV locale. Statul rus deține capacitatea de a influența opinia publică din Republica Moldova prin intermediul posturilor de televiziune și radio subordonate. Rusia poate crea, distruge, menține și crește curente de opinie cu impact la nivelul întregii societăți din Republica Moldova.

5. Republica Moldova este folosită de lumea interlopă rusă de vârf, contopită până la identificare cu politicienii de la vârful ierarhiei de conducere a Federației Ruse, pentru extragerea de capital din Rusia și plasarea acestuia în zone off-shore. Se folosește justiția din Republica Moldova pentru a da încheieri favorabile anumitor firme fantomă, banii „împrumutați” de aceste „firme” altor „firme” sunt garantați prin decizie judecătorească. Apoi banii proveniți din activități criminale pe teritoriul Rusiei și a altor state ex-sovietice sunt introduși în băncile din Republica Moldova și sunt scoși „curați” pentru a plăti „datoriile” conform deciziilor judecătorești. Suma totală spălată prin Republica Moldova, estimată doar din ce s-a descoperit până acum în această direcție, este de peste 20 de miliarde de euro. Implicarea judecătorilor, bancherilor și altor funcționari de stat și privați în aceste scheme nu are loc, evident, fără recompensarea acestora. Prin urmare, Republica Moldova înseamnă, pentru lumea interlopă rusă cu strânse legături cu statul rus, o mare spălătorie de bani. Ceea ce crește importanța controlului rus asupra Republicii Moldova. Câți bani s-au spălat în acest mod în Republica Moldova pe parcursul anilor 1990 și 2000 putem doar ghici, având în vedere că suma menționată mai sus a putut fi estimată în urma investigațiilor desfășurate pe parcursul a 4 ani – 2010-2014.

6. Migrația cetățenilor Republicii Moldova la muncă în Rusia, în special în orașe precum Moscova și Sankt-Petersburg, este o altă potențială metodă de control pe care Moscova o poate utiliza împotriva Chișinăului. La ora actuală, în Rusia se mai află câteva sute de mii de cetățeni moldoveni care lucrează acolo și își întrețin familiile aflate acasă. Expulzarea acestora însoțită de o campanie propagandistică intensă ar arunca vina pentru pierderea posibilității de a lucra în Rusia asupra Chișinăului și ar face ca o majoritate a populației Republicii Moldova să susțină politicienii pro-ruși în alegeri.

7. Folosirea instituției principale de control al calității produselor agroalimentare din Rusia pentru a impune sistări ale importului de vin, struguri, mere, alte fructe, legume, carne, lapte, lactate, ouă, și multe alte produse alimentare din Republica Moldova. La fel ca în cazul gazelor, e vorba despre un elementar șantaj la adresa Chișinăului pentru a-l determina să adopte poziții politice favorabile Moscovei – adică unele care să nu prevadă o apropiere prea mare de România și alte țări ale UE și NATO. Cu toate acestea, potențialul de șantaj al Rusiei în urma impunerii unilaterale de embargo la importul produselor agroalimentare din Republica Moldova scade constant în urma reorientării exporturilor moldovenești spre Vest. De aceea, Rusia are nevoie cât mai repede de un regim politic absolut loial la Chișinău, care să readucă fluxul exportului spre Est și să abandoneze eforturile de diversificare a importurilor de gaze și electricitate prin conectarea la rețelele din România, pentru a nu-și pierde pârghiile de șantaj energetic și economic.

După toate faptele expuse mai sus, dacă le privim suprapuse unul peste celălalt, probabil nu ar fi deloc greșit să înlocuim verbul „a influența”, din titlul acestui text, cu „a domina”. Despre ce se poate face pentru a ieși din această situație… vorbim data viitoare.

Text scris de Dan Nicu, jurnalist „Adevărul”

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top