Titlul de doctor, de la o mînă la alta

Cap în cap Niciun comentariu la Titlul de doctor, de la o mînă la alta 33
Titlul de doctor, de la o mînă la alta

Actuala legislație a României pre­­­­vede faptul că Ministerul Edu­ca­ției Naționale și Cercetării Ști­in­ți­fice și Consiliul Național de A­tes­tare a Titlurilor, Diplomelor și Cer­­tificatelor Universitare (CNATDCU), organism consultativ la nivel na­ți­o­nal, acordă, dar și retrag titlul de doc­tor. Însă Parlamentul Ro­mâ­ni­ei a elaborat, în luna aprilie a acestui an, Ordonanța de Urgență nr. 4/2016 care ar fi eliminat din a­ceas­tă ecuație organismul consultativ și l-ar fi înlocuit cu senatul u­ni­ver­si­tății, care ar fi avut puterea de a lua decizia în ceea ce privește doctoratele. Atacată la CCR atît de PNL, cît și de Guvernul României, ordonanța a fost declarată ne­con­sti­tuțională de către judecători. Tot a­ceștia au precizat faptul că acordarea unui titlu de doctor se face pe baza unui act administrativ care trebuie supus unor rigori. „Curtea reține că actul administrativ poate fi supus controlului unei entități in­dependente față de entitatea care a emis titlul de doctor, cu com­pe­te­n­țe specifice în acest domeniu, care poate lua măsuri sancționatorii cu privire la retragerea titlului în ca­uză”, au precizat judecătorii. De asemenea, CCR a menționat că do­cumentul în­cal­că legea contenciosului administrativ care presupune că actele administrative care au intrat în circuitul ci­vil și au produs e­fe­c­te juridice nu pot fi declarate nule de aceeași in­sti­tuție care le-a emis, ci numai de o instituție ju­decă­to­rea­scă. Decizia judecătorilor, pune în discuție și constituționalitatea ac­tu­alei Legi ai Educației Naționale.

Parlamentul propune furtul nepedepsit

Ordonanța privind plagiatul scă­pa de vină autorii care erau de­pis­tați că ar fi plagiat, fiindcă aceștia își puteau retrage din propria i­ni­ți­ativă titlul de doctor. Astfel, a­jun­să pe masa judecătorilor, acest sub­punct a fost criticat de CCR, întrucît, argumentează aceștia, există san­c­țiuni legale. „Apare cu evidență fap­tul că legea creează premisele ca per­soane suspectate de obținerea titlului de doctor prin fraudarea procedurilor legale să preîntîm­pi­ne aplicarea unei sancțiuni renunțînd voluntar la titlu. (…) Conduita ilicită de însușire, integrală sau par­țială, a unei lucrări științifice, cre­ație a altei persoane, și prezentată drept creație personală (…) va ră­mî­ne, așadar, nesancționată în virtutea dispozițiilor legale care pre­văd renunțarea voluntară la titlu”, argumentează judecătorii. Tot­o­da­tă, aceștia subli­ni­a­ză faptul că le­gea adoptată de cele două ca­me­re ale Parlamentului în­cu­rajează un comportament neonest și o fac, mai ales, într-un domeniu caracterizat de rigoare și profesiona­lism.

În prezent, abaterile de la buna conduită în cercetare și dezvoltare a persoanelor care elaborează o lu­cra­re de doctorat sînt sancționate cu un avertisment scris, cu retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită și, de asemenea, persoana în cauză nu mai poate ac­cesa fonduri publice destinate cer­cetării și dezvoltării științifice, du­pă cum notează și gîndul.info. În luna martie a acestui an a fost pro­pusă o inițiativă legislativă care spu­nea că plagiatul putea fi pedepsit cu închisoare de la șase pînă la trei ani sau cu amendă, însă inițiativa nu a trecut de comisiile Camerei De­putaților.

Pe lîngă cele două argumente prezentate de CCR, se situează și încălcarea prevederilor art.61 alin.(2) din Constituție care obligă senato­rii și deputații să voteze aceeași for­mă a legii propuse, ceea ce în ca­zul acestei ordonanțe nu s-a întîmplat. În Senat, legea s-a votat într-o formula și pînă să ajungă la Camera De­putaților aceasta a suferit s­chimbări majore.

Ordonanța privind plagiatul pro­pusă de membrii comisiei de în­vă­ță­mînt din Senat, în frunte cu Eca­te­rina Andronescu și declarată ne­con­stituțională a ajuns pe biroul pre­ședintelui României, Klaus Io­ha­nnis, în primăvara acestui an. În urma analizării, președintele a decis să re­trimită, în luna mai, la reexaminare legea propusă de senatori și de deputați, însă aceștia au refuzat cererea, pe 10 octombrie 2016, și au trimis-o, pentru a doua oară, la promulgare. Ulterior, Guvernul Ro­mâniei și PNL au depus o sesizare la CCR și judecătorii au declarat-o, într-un sfîrșit, ca fiind ne­con­sti­tu­ți­­onală.

Autor:

Ionuț Teoderașcu

Prefer să fac ultimele editări la un reportaj atunci cînd lângă mine ies vibrînd aburii dintr-o ceașcă de ceai negru. Mi-aș dori să trăiesc, cel puțin pentru o zi, într-o lume veche: cu stilou și foaie, cu scrisori, cu întîlniri neplanificate și fără tehnologie, dar deocamdată, viața ne fugărește de la un text la altul, gadgeturile ne ajută, apoi ne stresează și scrisorile sosesc online. La un moment dat, cer pauză din toată această agitație și îmi fac ceaiul despre care vorbeam, unul negru care îmi dă energie și-mi lasă ochii deschiși.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top