Președintele pe care îl așteptăm

Victoria previzibilă a lui Barack Obama la alegerile din 6 noiembrie confirmă valul de liberalism social ce traversează America și, spre șocul republicanilor, schimbările demogra­fice care l-au favorizat. În Europa, victoria modelului Obama trebuie să-i fi stîrnit un zîmbet de mulțumire lui François Hollande și o grimasă celor care susțin statul minimal și drepturile elitelor financiare. Dincolo de asta, oftatul neoconservatorilor din Ro­mânia și din Europa în general este prea dramatic. Obama va aborda po­litica externă așa cum orice alt pre­șe­dinte american ar face-o, în funcție de interesele Washingtonului.

Obama nu a cîștigat oricum. Oda­tă cu el au primit votul propunerile privind taxarea bogaților, investițiile în educație și sănătate, politicile libe­rale pe tema drepturilor femeilor și minorităților de orice fel. Dacă acum opt ani părea că europenii sînt de pe Venus, iar americanii de pe Marte, lucrurile se schimbă. Dramatic pentru republicanii aflați pînă acum sub un clopot de sticlă, împreună cu analiș­tii conservatori și sondajele lor de la Fox News, e că abia acum observă. Votul bărbaților albi din statele su­di­ce nu mai e de ajuns pentru a-i adu­ce la guvernare.

După ce a reușit să canalizeze tot felul de așteptări, rămîne însă de vă­zut dacă Obama va reuși să se și ridice la înălțimea lor. Prăpastia financiară se apropie, măsurile de reducere a chel­tuielilor trebuie adoptate, iar preșe­din­tele va trebui să lucreze cu un Con­gres ostil pentru a-și impune agenda. Obama ar putea să arunce o privire spre Franța, unde preșe­din­tele și politica sa de taxare a bo­ga­ți­lor nu se simt prea bine și să învețe o lecție, eventual cea că majoritatea bo­gaților nu sînt dispuși să cedeze așa de ușor și să plătească mai mult decît acum pentru ceea ce Obama (și Ho­llande) spun că este „binele tuturor”.

În România, dezbaterea pe te­ma alegerilor din SUA a fost inexisten­tă, deși, amuzant, comentatori și politicieni din țara noastră se întreabă de ce a lipsit Europa din campania electorală americană. Adevărul este că, așa cum a observat Cristian Diaco­nes­cu, interesul politico-strategic ame­rican s-a diminuat în legătură cu zo­na europeană. Avem un proiect comun major cu americanii – scutul antirachetă –, iar Bucureștiul se așteaptă ca acesta să meargă mai departe.

Dincolo de asta, nu estul Euro­pei se află în centrul preocupărilor ame­ri­cane de politică externă, ci alte ches­tiuni, de la ascensiunea Chinei pînă la cele trei dosare din Orientul Mij­lo­ciu – Siria, programul nuclear ira­nian și negocierile israeliano-palestiniene. Al doilea mandat îi oferă președintelui o fereastră foarte bună în acest sens.

Cei care se tem că SUA conduse de pacifistul Obama vor evita o im­plicare directă atunci cînd va fi ne­voie, pot sta liniștiți. Pacifistul Oba­ma este cel care a intrat într-un război cu Libia atunci cînd a fost cazul, cel care a trimis o misiune pentru uci­de­rea lui Osama bin-Laden și da, cel care a instituit la o scară fără precedent războiul dronelor, probabil una dintre cele mai terifiante forme de combat inventate.

Adrian COCHINO