OUG 92: pe muchie de cuțit

Neabătut. E un cuvînt pe care Ceaușescu îl folosea foarte des în discursurile sale: „vom continua neabătut pe calea construirii societății socialiste multilateral dezvoltate”. Așa continuă acum un grup de la vîrful coaliției de guvernare acțiunea de punere pe butuci a statului de drept: neabătut.

Nici Comisia de la Veneția, nici Comisia Europeană, nici opoziția politică din România, nici societatea civilă, nici presa independentă (cîtă mai e), nici organizațiile magistraților nu par să aibă forța de a-i împiedica pe Liviu Dragnea & co. Au reușit să-i oprească, temporar, în 2017, protestele cetățenilor. Între timp însă s-a schimbat tactica: legile Justiției au fost modificate „la detaliu”, articol cu articol, pentru a face instituțiile statului de drept (aproape) nefuncționale. În același timp, o bună parte a opiniei publice e intoxicată permanent cu o propagandă masivă despre „statul paralel” și lansarea unor false teme de „dezbatere”. De aproape doi ani, se discută enorm despre toate acestea, societatea românească e scindată, zgomotele publice sînt asurzitoare, iar adevăratele teme – subdezvoltarea, infrastructura, viitorul nostru în UE (și chiar viitorul UE), starea deplorabilă a sistemului de sănătate și a sistemului de educație – sînt, de fapt, neglijate. Peste toate, se arată la orizont, după cum prevăd experții, o nouă criză economică: din nou ne va prinde nepregătiți, căci cheltuielile nesăbuite ale Guvernului (cu salarii mărite, vouchere de vacanță și alte „bacșișuri” strecurate în buzunarele cetățenilor pentru a le da iluzia bunăstării) au creat dificultăți suplimentare economiei.

Așa încît, dincolo de efectele directe ale modificării legilor Justiției, se simt deja alte efecte în ansamblul societății. Aș spune, pe scurt, că democrația încă nu a triumfat cu adevărat în România: instituțiile statului sînt slabe, cetățenii nu au încredere în instituții și privesc cu suspiciune unii către alții. Și a scăzut enorm încrederea în Parlament și în partidele politice – adică exact în entitățile fundamentale ale unei democrații funcționale. Și nici contextul european nu ne e favorabil: mișcările populiste au tot mai mare succes nu doar în țările ex-comuniste, dar și în unele țări din Occident, la care ne-am uitat, de aproape treizeci de ani, ca la adevărate modele și ne-am străduit să le „imităm”.

Am ajuns, după părerea mea, la un moment critic: OUG 92 (care modifică esențial funcționarea Parchetului, a DNA, a instanțelor) încearcă lovitura finală asupra statului de drept. Cine o poate opri? Greu de spus. Președintele a chemat partidele parlamentare la consultări, dar e greu de presupus că poate ieși ceva din asta. Comisia Europeană promite „măsuri”, dar nu e clar cum poate interveni asupra legiferării din România. Opoziția? Care opoziție? PNL nu reușește să fie coerent (adesea, unii parlamentari liberali au votat alături de PSD-ALDE chestiuni discutabile). USR se mișcă tot mai bine, dar e în construcție. PMP e irelevant. O soluție politică ar putea veni de la UDMR: dacă n-ar mai susține Guvernul, PSD-ALDE n-ar mai avea majoritatea. Dar liderii UDMR au decis să contribuie, cu votul lor în Parlament, la slăbirea statului de drept și a democrației în România. Adică, simplificînd lucrurile, au decis să submineze exact tipul de societate care, în timp, poate asigura drepturile și libertățile maghiarilor (și a celorlalte minorități): „o democrație capitalistă cu instituții solide”, cum definește Anthony Giddens societățile moderne occidentale. Și atunci, ce ne mai rămîne? Noi proteste de stradă, desigur. Poate că ar fi eficiente, dacă ar fi masive; dar oamenii au obosit, au viețile lor, nu pot sta cu lunile, seară de seară, în piețe. E adevărat, pe de altă parte, că democrația nu este niciodată „definitiv cucerită”; într-o democrație funcțională, cetățenii nu sînt doar o masă electorală care votează din patru în patru ani și apoi se uită la televizor și „lasă guvernul să guverneze”. Democrația adevărată face parte din viața de toate zilele și trebuie apărată permanent, prin implicare civică și responsabilitate. Dar cîți dintre concetățenii noștri au devenit conștienți de – vorba lui Vaclav Havel – „puterea celor fără de putere”? Nu știu.

Sîntem pe muchie de cuțit. Dacă OUG 92 rămîne așa, intrăm într-o mocirlă din care ne va fi greu să ieșim. Mă tem că doar o mică parte din societatea românească e conștientă de această situație: un grup de oameni aflați la putere schimbă cursul normal și democratic al societății românești, în favoarea lor, tratîndu-i cu dispreț și nepăsare pe cetățenii care vor (și au dreptul) să-și trăiască decent viețile. „În Anul Centenarului” (formulă repetată obsedant), am ratat ocazia de a dezbate serios dacă România a devenit cu adevărat o societate matură și democratică. În schimb, stăm cu ochii pe Dragnea și ai lui, care merg neabătut pe o cale contrară intereselor României. E trist și dramatic. Nu știu ce va urma. Dar cred că poate urma orice.

Text de Mircea Vasilescu, redactor „Dilema Veche”
Sursă foto: PressOne