O chestiune de priorități

Nu mă bucur că OTV a rămas fără licență de emisie. Nu sînt dintre aceia care consideră că „statul” trebuie să re­glementeze prostul gust sau bunele mo­ravuri și să de-manelizeze societatea. Sau măcar nu prin lege și prin au­to­ri­tă­țile sale. Cred că momentul în care o televiziu­ne își pierde licența este un mo­ment trist pentru orice societate democratică și ar trebui să constituie un semnal de alarmă. Retragerea licenței este cea mai severă sancțiune prevăzută de legea română și pe bună dreptate. A „omorî” un radiodifuzor este un act extrem, o limitare dureroasă a libertății de exprimare, principiu întemeietor pentru ori­ce societate democratică.

Cred că publicul OTV-ului are exact aceleași drepturi de consum mediatic precum cei care privesc BBC sau Dis­co­very: să decidă singuri, acasă la ei, cu telecomanda în mînă, ce anume privesc în timpul liber și ce anume fac cu informația, opinia sau divertismentul astfel absorbite.

Nu mă bucur, cum spuneam, de faptul că OTV și-a pierdut licența – dar con­sider că o astfel de decizie se im­pu­nea. Nu pentru conținutul uneori imund, alteori doar prostesc, nu pentru programele sub-standard, nu pentru transformarea televiziunii în circ și, ulterior, în tribună politică – deși, pentru ma­jo­ritatea acestor lucruri există un paragraf în Legea Audiovizualului.

OTV trebuia închis pentru că fă­cea rău libertății de exprimare. Făcea rău prin lipsa de respect pe care a arătat-o aplicării legii. OTV avea amenzi ne­plă­tite din 2009, cînd era „pe val” și cu­noș­tea audiențe uriașe pe segmentul temporar de la miezul nopții. Deci nu lipsa resurselor – invocată acum în fața CNA, ca scuză pentru întîrzierea plăților – era cauza, ci convingerea fermă că „Dom­nul Dan” poate face orice, pentru că poporul îi iubește. Amenzile sînt pre­vă­zute de lege ca sancțiune pentru în­că­l­ca­rea legii dar au, în intenție, și un rol „educativ”: ai greșit, te-am pedepsit, te-a durut, altă dată nu mai faci. Doar că OTV n-a simțit „durerea” nici chiar atunci cînd, după ce a contestat amenzile în justiție, acestea au rămas definitive. OTV a ales o durere în cot uneia în cont – demonstrînd astfel cît de puțină valoare acordă ordinii legale. Statului de drept, ca să folosim vorbe mari.

Pentru vina de a minimaliza pînă la ridicol importanța legii și a transmite către publicul său această atitudine trebuia să fie închis OTV-ul. Nu este rezonabil să te aștepți să te protejeze libertățile oferite de o lege ale că­rei rigori alegi, de bună voie, să le ignori. Nu există libertate de exprimare în afa­ră responsabilității și a statului de drept.

Aceasta este „morala” pe care ar trebui s-o desprindem din cazul OTV. Și Dan Diaconescu, și publicul OTV, și cei care îl contestă. Dar mai presus ar fi trebuit să înțeleagă aceasta și cei care, nu cu mult timp în urmă, au adoptat cu entuziasm amendamentul care pre­ve­de că orice contestare în instanță a unei sancțiunii dată de CNA suspendă executarea pînă la decizia definitivă. O a­tare modificare legislativă îi dă, de fapt, cîștig de cauză lui Dan Diaconescu și ne aduce pe noi, ca societate, mai aproa­pe de modelul OTV.

Ioana AVĂDANI