Niște români strigă „Libertate!”
Cap în cap 28 ianuarie 2012 Niciun comentariu la Niște români strigă „Libertate!” 0De la fereastra bucătăriei mele se văd cîteva acoperișuri cu tablă ruginită, hornuri vechi pitite după blocurile Bucureștiului, nu mare lucru. În miez de noapte, gustul țigării e mai înțepător, iar cîinii sînt mai gălăgioși.
La trei stații de tramvai de aici, niște tineri dau foc unor tonete, sparg vitrine, aruncă spre jandarmi cu pietre din pavajul Lipscanilor. Televiziunile strigă că uite unde a ajuns disperarea oamenilor, revoluționarul moșier Mircea Dinescu e de părere că trebuia să se întîmple, așa a fost și-n 1989, e bucuros. Cadrele sînt strînse, vocile tremură, momentul e prea fierbinte ca producătorii știrilor să-și dea seama dacă jandarmii au fost prea blînzi sau au acționat prea în forță, n-a venit încă o directivă clară. Așa că dau amîndouă variantele, de-a valma: ce mai contează, oricum e vina lor, a brutelor în uniformă. Tinerii aceia care și-au tras gluga și fularul pe față sînt niște victime ale societății; să arunce cîte pietre vor, să ardă tot, așa se rezolvă toate. Eroi în devenire, eroi de breaking news.
Dar nu asta mă neliniștește. A fost ceva mult mai crunt, cîteva silabe îmi apasă și acum pe creier: „Li-ber-ta-te!”. Cuvîntul acesta flutură printre steaguri găurite în Piața Universității, oamenii strînși acolo chiar cred că fac revoluție. După 22 de ani, românii sînt din nou emoționați, vor să cadă dictatura. Vorbesc de pe pereți, cu vorbe luate de la televizor, dar pun suflet în acea „Li-ber-ta-te!”.
În anii trecuți, îmi plăcea să caut evoluția României în tot ce mă înconjoară: vedeam maidane pe care se ridicau clădiri de birouri, oameni care învățau să zică „mulțumesc” și „vă rog”, apăreau taximetriști cu bun simț, le inventariam pe toate. Libertatea era pentru mine un lucru de la sine înțeles – baza tuturor transformărilor pe care le vedeam în jur.
În seara asta, niște români strigă „Libertate!”. Vor înjura ce vor înjura, vor huidui, apoi se vor întoarce acasă, vor deschide televizorul și vor adormi cu gîndul că sînt asupriți. Fiecare în cușca sa confortabilă, construită cu propriile mîini.
Vlad ODOBESCU









Adaugă un comentariu