Cînd Teleormanul se crede Washington

Dacă Liviu Dragnea a vrut să facă o demonstrație de forță – și a vrut – în cazul aprobării în Parlament a achiziției sistemului de apărare Patriot, atunci nu putem spu­ne decît că a eșuat lamentabil. Mai mult, pu­tem spune chiar ca s-a făcut de rîs. Tot­o­da­tă, întreaga istorie spune mai multe despre orientarea actualei puteri politice și perico­lul pe care ea îl reprezintă pentru România.

Pe scurt, Dragnea a încercat să le arate americanilor că nu președintele Iohannis, ci el, liderul PSD, baronul de Teleorman, este cel care are putere de decizie absolută în toa­te domeniile și, de el depind contractele și, implicit, loialitatea României față de NATO și, în consecință, el ar trebui să fie parte­ne­rul de negocieri al SUA. Pentru că Dragnea are multe de negociat cu americanii, în primul rînd insistența lor asupra anticorupției și sta­tului de drept, teme care nu lipsesc din de­cla­rațiile publice ale ambasadorului SUA, spre exasperarea liderilor PSD și ai ALDE. În consecință, Liviu Dragnea a dat ordin senatorilor puterii să boicoteze ședința comisiei de apărare a Senatului în care trebuia aprobat contractul de achiziție a sistemului Pa­triot. Scuzele invocate au fost penibile și dove­dite a fi niște minciuni: Dragnea a pretins că se­na­torii au fost invitați cu toții să viziteze un poligon al SPP, doar pentru a fi contrazis de adjunctul său din conducerea PSD, Nico­lae Bădălău, care a afirmat că nu s-a dus la nici un poligon, ci la o discuție cu sindica­te­le, și de președintele Comisiei senatoriale, Iulian Dumitrache, care a infirmat existența unei invitații din partea SPP. Și apoi, cum putea vizitarea unui poligon să fie mai im­por­tantă decît un contract esențial pentru se­curitatea națională? Scuza nu era doar fal­să, ci și ridicolă, dar pentru Dragnea nu conta, pentru că scopul său era să le demonstreze americanilor că le poate bloca un contract important și deci că trebuie băgat în seamă.

Nu este prima dată cînd domnul Drag­nea procedează în acest fel. În prima parte a a­nului l-a schimbat pe ministrul apărării So­rin Leș exact înaintea unei vizite programate la Washington. Se pare că domnul Dragnea dorea să fie și el invitat la Washington, deși nu are atribuții în sfera apărării. Apoi i-a for­țat demisia lui Adrian Țuțuianu, succesorul domnului Leș, tocmai cînd se apropia fi­na­li­zarea mai multor contracte importante cu SUA. În sfîrșit, contractul Patriot a fost a­gre­at la Washington de al treilea titular al por­to­foliului apărării, Mihai Fifor.
Guvernul a încercat să prezinte escala fă­cută la București de Secretarul de stat ameri­can Rex Tillerson drept o confirmare a for­ței domnului Dragnea, limitînd in­for­ma­ții­le despre această vizită la preocuparea domnului Tillerson pentru lipsa de cvorum din Senat. Este greu de crezut însă că Secretarul de stat al SUA, prima putere militară și e­co­no­mică a lumii, s-ar opri la București doar pentru a întreba despre lipsa unui cvorum. Trebuie să fi fost și alte mesaje pe care do­rea să le transmită, probabil mai dure și mai in­co­mode decît ar fi dorit ministrul nostru de externe Teodor Meleșcanu să audă. În tot cazul, Rex Tillerson nu s-a în­tîlnit cu Liviu Dragnea, iar mesajul transmis probabil prin Teodor Meleșcanu a fost destul de categoric de vre­me ce achiziția sistemului Patriot a fost aprobată ulterior cu viteza vîntului.

Așadar, Liviu Dragnea, condamnat penal și protagonist a două dosare penale instrumentate de DNA, nu este acceptat ca jucă­tor în relațiile internaționale. Statele Unite nu stau de vorbă cu oricine. România ocupă o pozi­ție strategică importantă la granița cu Ucraina și cu zona de influență a Rusiei și nu poate fi folosită ca monedă de schimb pentru un baron local cu dosare penale. Tentativele dom­nului Dragnea de a se da mai important de­cît este sînt respinse ca penibile tertipuri de șef de bandă de interlopi. Mai grav este însă că domnul Dragnea nu ezită să se joace cu se­curitatea națională și cu relațiile cu cel mai important aliat militar al României pentru a-și rezolva – în concepția sa – problemele per­sonale. Cum nu ezită să compromită rela­ții­le cu UE doar pentru a subordona justiția in­tereselor sale, sau să arunce economia în haos pentru a rezolva problemele create de pro­mi­siunile nesustenabile pe care le-a făcut în campanie. Nu ar trebui să ne mire deci da­că Liviu Dragnea va încerca să îndepărteze Ro­mânia de NATO și s-o apropie de Kremlin, unde domnește un conducător cu concepții despre justiție și putere mult mai convenabile liderului PSD.

O astfel de reorientare nu se va petrece pes­te noapte, dar nu o putem exclude. Deo­cam­dată, frustrat de eșecul tentativelor sale de a fi considerat partener al Statelor Unite, ba­ronul de Teleorman va aștepta probabil alt moment în care să-și încerce norocul. Pre­cum găina care „în veci va fi convinsă că și cămila face ouă”, Liviu Dragnea va crede în continuare că poate juca alba-neagra cu ame­ricanii pretinzînd că joacă șah. Că șahul, pe care nu-l cunoaște, este diferit de alba-neagra, pe care o stăpînește bine, nici nu-i trece prin cap.

de Rodica Culcer, jurnalist