Constantin Cucoș: „Încă nu este timpul să trimitem manualul la muzeu”

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a spus săptămîna trecută că dacă nu se va rezolva problema manualelor școlare, s-ar putea ajunge la editorul unic al ministerului. Este aceasta o soluție?

În niciun caz. Ministerul nu poate cla­ma verdicte ultimative la o problemă pe ca­re singur a generat-o, la o propunere luată cam în pripă fără a lua în calcul com­plexitatea și consecințele acestei ino­vări. Probabil că inițiativa, din pers­pec­ti­vă politică, „suna” bine. Din pers­pec­tivă acțională, a ratat cu brio. Din pers­pec­tivă didactică, însă, ministerul ar fi tre­buit să facă o analiză a perspectivei in­tro­ducerii manualelor alternative, să ini­țieze un proiect-pilot, la nivelul unui lot de școli sau de produse curriculare de acest gen, pentru a cunoaște impactul, re­verberațiile pozitive și negative, pentru a corela sau corecta aceste manuale cu realitățile sau posibilitățile elevilor, școlilor, profesorilor. O astfel de reformare a suporturilor de învățare nu se face prin decret, din cabinet, ci prin cu­noașterea și studierea concretă a contextelor educaționale, a obstacolelor, a consecințelor. Manualul digital e o trea­bă foarte complicată ce presupune o ges­tio­­nare pe măsură. Editorul unic e so­lu­ția de criză a unui minister aflat în dificultate, care trebuie să „dreagă busu­io­cul”, oferind ceva, nu contează cum, la niște somații sau comandamente suprapuse. E firesc? Cine garantează că aceste manuale corespund exigențelor psiho­pe­dagogice? Nu cumva vom asista la un experiment, pe copii, la scară națională? Așa ceva ne aduce aminte de practici re­volute din sisteme de învățămînt pe care credeam că le-am depășit. Cred că nici în perioadele de tristă amintire nu se lu­cra așa, pe nepregătite, pompieristic.

Apariția manualelor alternative, a diversității de idei și de oferte, a dat peste cap procesul de învățare?

Nu, de bună seamă. Învățarea se co­relează bine cu pluralitatea ideilor și a sur­selor alternative de învățare – pînă la un punct, desigur, după care apare „zgo­motul” informațional. Este bine da­că se poate alege dintre mai multe varian­te de manual. Este de aplaudat că s-a trecut de la unicitatea sursei de învățare la o pluralizare a viziunilor sau inter­pre­tă­rilor. Sursa unică induce o viziune sta­tică, înghețată, fixă despre cunoaștere și lume. De asemenea, ea conduce la omo­ge­nizare și masificare, în sensul că toți se aliniază nediferențiat la aceleași cu­noș­tințe și valori. Învățarea copilului cu mai multe referențialuri de învățare se va face treptat, pe măsura puterii de ab­sorbție, de semnificare a lucrurilor. Nu e indicat să punem pe banca unui copilul de clasa întîi, de pildă, o sumedenie de manuale sau auxiliare de învățare, care să îl amețească, să-l debusoleze. În principiu, e bine să mergem pe o alternativitate curriculară temperată, echilibrată, jus­ti­fi­cată din punct de vedere epistemologic și psihologic.

Pe viitor, ar putea fi o soluție introducerea manualelor digitale?

Da, dar introducerea se va face în mod progresiv, de la o clasă la alta, pe trepte diferite de învățămînt. Copilul mic are nevoie în continuare de o interacțiune cu ceva concret, intuitiv, ușor observabil, manipulabil. E un dat antropologic ca orice ființă să își însușească principalele tehnici culturale – scris, citit, socotit – prin manevrabilitate directă, prin in­te­rac­țiu­ne motrică, prin practici vechi. Chiar da­că avem la îndemînă calculatorul, e bine să ne însușim al­go­ritmul adu­nării sau în­mul­țirii prin exersarea cu obiecte concrete sau substitute ale acestora. La un moment dat, ne „desprindem” de acestea, prin accederea la ope­ra­ții ab­stracte. La fel și în cazul manualelor digitale. Ele sînt un complement (la clasele mici), dar pot și înlocui manualul concret la un moment dat care își poate dezvălui limi­tele. Un student, de pildă, poate să stu­die­ze preponderent pe bază de suporturi digitale. Sînt adeptul unei învățări infor­ma­tizate, dar aceasta se va insinua în în­vă­țămînt progresiv, par­celat, temperat. După cum nu putem renunța la cărți, la fel, nu putem renunța la manuale în mod total. Încă nu e timpul să trimitem manualul la muzeu.

Pentru clasele I și a II-a ar putea fi înlocuite manualele de fișele întocmite de învățători?

E o soluție de avarie la care recurg educatorii din lipsa unor manuale. Ce să facă și ei? Copiii au nevoie de un suport concret, intuitiv. Nu e indicat să în­lo­cuim manualul cu așa ceva. Și apoi, nu toată materia de la o disciplină poate fi „dublată ”de fișe, fără să mai luăm în calcul munca, creativitatea și chiar banii profesorului. Fișa își are rostul ei, e un complement instructiv care asigură activitatea individualizată, indepen­den­tă, personalizată. E o extensie a suportului curricular de bază, a manualului. E un complement și nu un substitut.