„În principiu, bugetul pe 2016 pare unul «cuminte», adică unul ce nu ia în considerare o reformă serioasă a sectorului public”

Către ce obiective ar fi trebuit să se aloce cu prioritate banii din bugetul României pe anul 2016?

În mod normal, banii publici ar trebui alocați spre obiective di­ficil de atins prin intermediul pieței libere. În realitate, numărul acestora din urmă este mult mai mic decît îndeobște ne imaginăm. Totuși, bugetul pe 2016 continuă să subvenționeze un sistem public hipertrofiat, anchilozat, scufundat în birocrație și ineficiență. Din a­cest punct de vedere, viziunea gu­vernului Cioloș nu diferă în esență de optica tuturor guvernelor post-decembriste. Sub presiunea gru­purilor de interese, a prins rădă­ci­nă ideea că, în România, prioritare ar trebuie să fie educația, sănă­ta­tea publică și construcția de auto­străzi. Prin urmare, ele ar trebui să fie, vezi Doamne!, prioritare. Însă, a alo­ca în mod prioritar bani către aceste domenii, oricum cele mai ineficiente și mai vorace, în ab­sența re­formării lor structurale, ar însemna să arunci bani pe fe­reas­tră. Pri­oritizarea, impusă de raritatea re­surselor, are sens în con­dițiile unei reforme de esență a sectorului pu­blic; altfel, ea repre­zintă un simplu slogan.

Credeți că varianta finală a bugetului pe anul viitor este una echilibrată?

În principiu, bugetul pe 2016 pare unul „cuminte”, adică unul ce nu ia în considerare o reformă se­ri­oasă a sectorului public autoh­ton. La drept vorbind, este dificil să faci acest lucru într-un an electo­ral, cu un guvern de tehnocrați, care-și pot pierde sprijinul politic parlamentar în orice moment. Așa­dar, a­vem de-a face cu un bu­get o­biș­nuit, care nu prefigurează schim­bă­ri majore în structura chel­tui­e­li­lor publice și, astfel, în fizio­nomia Le­viathan-ului mioritic. Din acest punct de vedere, el pare să fie u­nul „echilibrat”. Diferitele sa­le va­riante nu pot fi altfel. Totuși, mă­rirea de salarii acordată bugetari­lor conduce la un decalaj semnifi­cativ între lefurile din sectorul pu­blic (mai mari) și cele din sectorul privat. Or, eu consider acest fapt o mare anomalie. În plus, cum ar pu­tea fi echilibrată o variantă de bu­get ce acceptă din start un de­ficit bu­getar mare, care se duce în special pe lefuri?

Ce aspecte ar fi trebuit să fie modificate din varianta finală?

Este nevoie de o schimbare struc­turală, însă nu pot fi atît de naiv să cred că se va produce.

Este justificată alocarea unor fonduri mai mari Ministerului Apărării Naționale, avînd în vedere contextul intern și extern actual?

Instituțiile militarizate ale Româ­niei par să fie mereu fa­vo­rizate de alocările bugetare. După anul 1990, politicienii, cei responsabili cu a­pro­barea cheltuielilor guverna­men­ta­le, au fost foarte „sensibili” la cere­rile militarilor. A se vedea, spre e­xem­plu, re­introducerea pensiilor speciale pentru cei din acest domeniu. În ace­lași timp, trebuie să recu­noaș­tem că vecinătatea Rusiei repre­zin­tă un motiv de veșnică ne­liniș­te.

Credeți că este corectă măsura de a nu mări salariul minim pe economie începînd de la 1 ianuarie 2016?

Sper ca acest guvern să aibă curajul să „înghețe” salariul mi­nim, principala cauză a șomajului ridicat în rîndul tinerilor. Publicul ar trebui să accepte că această in­terferență a statului pe piața mun­cii este profund nocivă, scumpind în mod artificial forța de muncă slab calificată, ceea ce împiedică an­gajarea ei de către companii. O simplă parcurgere a ratelor șo­ma­jului în țările U.E. arată cu claritate că acolo unde există un salariu mi­nim pe economie, există un număr mult mai mare de oameni, în special tineri, care nu-și găsesc un loc de muncă. Așadar, eu sper ca sala­riul minim să fie eliminat, nu mă­rit.

Cum comentați măsura guvernului de a aloca bani „în măsura posibilităților” pentru construirea lăcașelor de cult?

În România, Biserica este cel mai important grup de presiune, cel pu­țin la vedere. În mod normal, „cultele” ar trebui să-și procure resur­se prin competiție pe piața liberă, nu prin trafic neoficial de influ­ență, prin birourile politicienilor, în schimbul susținerii politice. Una din trăsăturile definitorii ale lumii moderne este separația dintre do­meniile politic și religios, capitol la care noi am rămas destul res­tanțieri. Pe de altă parte, sistemul de învățămînt pare să genereze o inflație de preoți, cărora, în bună tradiție keynesiană, li se constru­iesc biserici, pentru a avea un loc de muncă, în condițiile în care, to­tuși, numărul oamenilor care merg regulat la biserică scade și ale unei populații autohtone în scădere accentuată.

Credeți că se alocă suficienți bani pentru investiții în planul bugetar pe 2016?

Eficiența investițiilor publice es­te aproape catastrofală. Avem ca e­xemplu construcția de autostrăzi, care se inaugurează cu mult tam-tam, dar care se prăbușesc în doar cîteva luni, fiind reconstruite, evident, pe banii contribuabililor. În plus, să nu uităm că aproximativ 40% din banii publici dispar fără ur­mă și dau de muncă doar procurorilor D.N.A. Eu nu-mi pun spe­ran­țe în investițiile publice. Ideea conform căreia ele au efect de multiplicare asupra „venitului națio­nal” este o naivitate pe care doar politicienii și profesorii de economie din universități o pot crede. Inves­tițiile publice reprezintă principa­la sursă de corupție din societatea românească. În plus, un leu in­ves­tit în sectorul public înseamnă un leu mai puțin investit în sectorul pri­vat. Statul nu ar trebui să in­ves­tească el însuși în economie, ci ar trebui să creeze condițiile astfel în­cît antreprenorii privați s-o facă.

Interviu cu conf. univ. dr. Gabriel Mursa