Îmi vine foarte greu să cred că cineva a măsurat vreodată impactul găleții asupra alegă­to­ru­lui

Cap în cap Niciun comentariu la Îmi vine foarte greu să cred că cineva a măsurat vreodată impactul găleții asupra alegă­to­ru­lui 1

Nu am stat prea mult să ne punem pro­ble­ma tinerilor care merg pe stradă îmbrăcați în însemnele partidului, îm­păr­țind pixuri, pliante, chibrituri sau ma­pe electorale. Le-am băgat me­reu în buzunar și le-am pus lîngă telefonul de la bucă­tă­rie, de-a cur­me­zi­șul peste o agendă. Iar bunicii noș­tri au și acum găleți cu fața parlamentarului și deputatului de pe cole­giu. Toată lumea știe că n-o să voteze pentru mită în culorile partidului, dar nici nu strică s-o ai pe lîngă casă.

OPINIA VECHE: Cît de eficientă mai este astăzi campania electorală „clasică”, în care candidații dau cu găleți cu fețele lor pentru voturi?

ALEXANDRU CONDURACHE: Întrebarea mă duce cu gîn­dul la un posibil slogan de partid creat pentru comunicarea internă – „Can­di­da­tul X aduce voturi cu gă­lea­ta!”. Trecînd însă peste orice fel de glu­mă, sper că în anul de grație 2012, candidații, indiferent de cu­loa­rea po­litică, au renunțat la gestul tipic pen­tru campaniile comerciale, și anu­me acela de a oferi produse pentru cîș­ti­garea bună­voi­nței cumpărătorului. În cazul produse­lor electorale, bu­nă­voința alegăto­ru­lui. Ce își imaginează oare un candidat atunci cînd echipa lui bate la o poar­tă, oferă o găleată de o anumită cu­loa­re, um­plu­tă dibaci cu produse de pri­mă necesitate, însoțită de mesajul voalat sau stropșit direct în urechea alegă­to­ru­lui – „Duminică, pe 9 decembrie, votează-l pe X! Știi, găleata e de la domnul deputat!”. Pot să îmi imaginez următorul scenariu: candidatul Y, de culoare turcoaz, își trimite trei zile mai tîrziu echipa sa de campanie la aceeași poartă. A­legătorul, frecîndu-și mul­țumit pal­mele, îi întîmpină. Aici va­riantele narative sînt două. În pri­ma, gospodarul crapă nițel poarta și arun­că o scurtă privire în găleată. Dacă nu este mulțumit, atacă primul: „Să știți că X mi-a dat și orez și de două ori mai multe sticle de ulei!” Con­ti­nua­rea poveștii are și ea două soluții. Da­că membrul echipei se pierde, poar­ta se închide și votul este ca și pierdut.

Dacă purtătorul de găleată are prezență de spirit, se repede la Lo­ga­nul cu număr de Camera Depu­taților și mai scoate o găleată. Im­provizează o scuză și oferă ambele mostre electorale alegătorului. În aces­te condiții, candidatul X a cîș­ti­gat prima bătălie în fața candidatu­lui Y. Varianta narativă doi, din pers­pectiva gospodarului, este să șan­ta­jeze omul cu găleata, indiferent cît de bogată ar fi, pentru a obține mai mult. Oricare ar fi varianta co­rectă de scenariu, lupta de la poarta alegătorului se transformă invaria­bil într-o adevărată licitație în care pre­țul unui vot este supraevaluat de o competiție a celor care sînt înscriși într-o cursă electorală fără să poată defini rolul unui deputat în viitorul Parlament. Iar eficiența, rapor­tîn­du-ne la cost, energie și timp consumate, consider că este mai cu­rînd nulă.

O.V.: Ar putea exista vreun context în care strategia aceasta ar funcționa?

A.C.: Singurul context în care gă­leata ar putea aduce voturi este acela al crizei mondiale a găleților. Ima­ginați-vă o campanie în deșer­tul african în care cadidații oferă apă alegătorilor. Sau o campanie în Mun­ții Himalaya unde fiecare membru al populației sherpa primește cîte o periuță de dinți electorală. Suc­ce­sul ar fi probabil unul fără precedent. Dar într-o țară în care de 20 de ani se oferă din patru în patru ani găleți, cît mai poate valora cea de-a 21-a găleată pe care alegătorul o pri­meș­te. Singura șansă ar fi să creăm un forum transfrontalier pentru a afla ce oferă deputații ucrainieni și mol­doveni pentru a pune bazele unui troc de mită electorală. Glumesc pen­tru că simt absurdul dialogului cen­trat pe funcționalitatea electorală a unei găleți. Ce nu am reușit să pricep este de ce s-au blocat politicie­nii noștri și echipele lor de campanie la produsul găleată? De ce nu fac un studiu serios și să ofere, tot sub for­mă de mită, lucruri cu adevărat utile electorilor: căciuli, mănuși, șo­se­te groase de iarnă, caiete școlare, ma­nuale, produse de igienă primară, etc.

Măcar ar fi iertat jumătate din păcatul încălcării codului electoral. Îmi povestea un prieten, expert în marketing politic, că a stat de cu­rînd de vorbă cu un avocat pe marginea legii electorale din Româ­nia. Conform acesteia, nici măcar bana­lul, insignifiantul și neaducătorul de voturi pix nu poate fi oferit cadou pe perioada campaniei electorale din România. Legislația restrînge (doar în text, evident) și marjele promisiunilor pe care candidații le pot fa­ce. De exemplu, un candidat nu poate promite crearea de locuri de mun­că în Colegiul Tătărași. Conform legii electorale, locuitorii din co­le­giile Copou sau Nicolina sînt discriminați. Și e doar un mic exemplu de interdicție.

Învîrtindu-mă în jurul găleții cu care m-ați provocat, mi-a trecut o idee năstrușnică prin cap. Intuind o scăpare legislativă, cred că am putea crea un cadou electoral ce nu poate fi încadrat în categoria mită – găleata electorală virtuală. Can­didații ar putea oferi găleți pline cu megaocteți de spațiu pentru hosting gratuit, sute de megabiți pentru Internet mobil, abonamente pentru site-urile cu seriale și filme pentru adulți. Și dacă ne gîndim și la posibilitatea de a personaliza dinamic gălețile, cu animații flash, chiar cred că am descoperit o oportunitate de afacere. Nu încercați să o copiați, am înregistrat-o la OSIM.

Candidații pornesc în lupta electorală fără să dețină vreo informație temeinică despre piața în care ei sînt aruncați

O.V.: Și poate fi măsurat im­pactul (sau lipsa acestuia) „gă­le­ții electorale”?

A.C.: Îmi vine foarte greu să cred că cineva a măsurat vreodată impactul găleții asupra alegă­to­ru­lui. Majoritatea candidaților por­nesc în lupta electorală fără să de­ți­nă vreo informație temeinică des­pre piața în care ei sînt aruncați. Unii nici mă­car nu cred în importanța și valoa­rea unui studiu bine făcut. De cele mai multe ori, cu banii pe care i-ar cheltui „pe o cercetare inutilă”, cum­pără găleți. Chiar dacă acea cer­ce­ta­re le-ar putea releva ade­vă­ra­te­le teme de campanie pe care alegă­to­rii se aș­teaptă să le găsească în programul electoral al candidatului. Chiar da­că problemele reale ale unui co­le­giu, conform rezultatelor cercetării, nu seamănă cu cele din colegiul ve­cin. Chiar dacă strategia de campanie nu poate fi decisă înainte de a afla, în urma sondajului, care sînt punctele tari și slabe ale tuturor concurenților din colegiul respectiv. Și întorcîndu-mă la întrebare, nu cred că există pe tărîmul nostru electoral vreun candidat care, in­di­ferent de rezultatul votului, să fie măcar o secundă curios care sînt mo­tivele succesului sau ale eșe­cu­lui său. De cele mai multe ori succesul este rodul muncii și a far­me­cului său personal, iar insuccesul este strămutat în totalitate către echipa de campanie.

O.V.: Și de ce se revine totuși, la fiecare alegeri, la această for­mă de campanie? Se bazează pe sistemul „dăm și noi că sigur dau și ceilalți”?

A.C.: Răspunsul este unul simplu – mimetismul. Și ar mai fi și lipsa de imaginație a candidaților. Să creăm un enunț simplu: domnul deputat X este de 12 ani în Par­la­ment. Și în fiecare campanie electo­rală a dat găleți. Prin regula de trei simplă putem afla care este cheia succesului în cazul mai sus pre­zen­tat. Desigur, pînă și un copil pre­șco­lar poate intui – găleata. Cu cît mai plină, cu atît mai lin va fi drumul spre legislativul țării.

Într-o campanie de succes, candidatul ajunge să cunoască personal pe cît mai mulți dintre cei care îi vor da votu

l

O.V.: Cei care încearcă să ino­veze în campanie sînt de obicei independenții sau candidații „out­sideri”. De ce pare aceasta să de­vină o regulă?

A.C.: Cei cu șanse mai mici sînt mai relaxați și mai curajoși în a ac­cepta o campanie de promovare ati­pică. În scurta noastră experiență electorală (șase campanii locale și parlamentare și doar cinci campa­nii prezidențiale), avem un exem­plu de candidat care a pornit de fie­care dată cu șansa a doua și a cîș­ti­gat, apelînd la o strategie de comunicare creativă. Este vorba de candidatul la Primăria Capitalei din anul 2000 – Traian Băsescu, și de același personaj, patru ani mai tîr­ziu, intrat pe ultima sută de metri în campania prezidențială, cu un de­c­a­laj de peste 30 de procente față de poziția 1 ocupată de Adrian Năs­ta­se. În ambele situații, echipa de crea­ție a apelat la mesaje împrumutate din campaniile comerciale, caracterizate de simplitate, inteligență, umor. În anul 2000 erau lansate ce­le­brele printuri electorale care com­parau pantofii scîlciați de mers și servieta uzată a lui Băsescu cu di­plo­matul impecabil și pantofii lu­cioși ai lui Geoană.

În 2004, comuni­carea a fost centrată pe semnul electoral a lui Băsescu – un ardei iute portocaliu, simbol al luptei cu corupția. Din experiență proprie îmi amintesc de o campanie pentru un fotoliu de primar în care era angajat și un candidat independent, clientul meu. Înainte de startul campaniei, conform studiilor, acesta era cotat cu 1% intenție de vot și 12% notorietate. Recurgînd la o strategie de comunicare creativă și avînd o mobilitate extraordinară în teren și o capacitate fantastică de efort, la finele campaniei rezultatele au fost extrem de spectaculoase: 8% din voturi și o creștere a notorietății de 70 de procente. Iar pentru curioși, nu s-au oferit găleți. Nici măcar pi­xuri.

O.V.: Care ar fi „campania ideală de promovare electora­lă”? Ce me­saje ar trebui să conțină a­ceas­ta?

A.C.: Campania de comunica­re politică ideală este cea dictată de re­zultatul studiilor realizate cu mi­nimum trei luni înainte de startul efectiv al competiției. Modul de îm­pachetare a mesajului ține de creativitatea echipei și de capacitatea candidatului de a-și asuma mesa­je­le și imaginea construită. O campanie de succes este aceea în care candidatul ajunge să cunoască personal pe cît mai mulți dintre cei care îi vor da votul. Și cel mai important lucru, ținînd cont de faptul că produsul politic expiră în 30 de zile și o dată cu el și posibilitatea de a-i face publicitate electorală, este ca alesul să nu se oprească din exercițiul de contact neîntrerupt cu cei care l-au votat. Pentru că peste pa­tru ani, cu foarte mici variațiuni, a­ce­iași oameni îl vor vota. Sau nu. Sin­gu­rul lucru care va dăinui, indiferent de prezența sau absența din Co­le­giu a domnului sau doamnei De­pu­tat, este Găleata.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top