Greva – un semn de sanatate

In unele redactii de pe Terra, de altfel o planeta destul de maricica dintr-un Univers inventat, se practica o smecherie nemaipomenita, sinistra si totodata hilara. Exista chiar voci care spun ca aceasta practica este justificata de secolul vitezei. Altii, mai cuminti, se opun cu indirjire.

Pe scurt, acelor personalitati de succes – politicieni, cintareti, actori, scriitori si chiar fotbalisti – carora timpul a inceput sa le picteze pe miini si pe fata mici pete maronii, li se bibilesc de zor… necroloage. Chiar daca ei isi savureaza anii intelepciunii, sorbindu-si secundele, orele si lunile ca pe un nectar binemeritat, cineva se cazneste de zor sa puna cap la cap o fraza nici prea prea, nici foarte foarte, prin care sa anunte “tragica disparitie”.

Ei bine, gasesc aceasta practica drept lipsita de orice urma de respect, sensibilitate si empatie. In schimb, cind vine vorba de “Romania, tara grevelor”, regret ca nu am avut inspiratia de a croseta din timp un text plin de compasiune. As fi pomenit acolo de medici extenuati, care salveaza vieti si colectioneaza plicuri nu pentru ca vor, ci pentru ca isi dau seama ca merita mult mai mult decit li se ofera, la sfirsit de luna. De profesorii navetisti care aprind lumini in sate neelectrificate, de unde mai pleaca uneori acasa cu lapte, brinza, oua… nu pentru ca n-ar avea mindrie, ci pentru ca le pica la tanc in frigiderul gol. De politistii care isi risca viata mai des decit vrem sa recunoastem, cu buzunare largi nu pentru ca n-au caracter, ci pentru ca ne apara si asta n-ar trebui sa fie atit de ieftin. De adolescentii care scriu “mi-au” cum face pisica – nu pentru ca vor sa fie analfabeti, ci pentru ca unii dintre profesorii navetisti de mai sus erau necalificati, fara vocatie si fara drag de meserie. De milioanele de expatriati care fac muncile “murdare” prin Europa si care vorbesc urit despre tara lor, nu pentru ca sunt ingrati, ci pentru ca s-au simtit, intr-o anumita clipa din viata lor, ca injurati de propria mama. As scrie acest necrolog cu multa cumpatare si stringere de inima. Dar pentru nimic in lume nu as incheia altfel decit: “…in framintarile si crizele umanitatii trebuie sa se citeasca doar o mare nevoie de ordine, de perfectiune, de lumina si frumusete. Chiar daca grevele nu vor produce prea curand in Romania acelasi efecte ca in Franta, simplul fapt ca ele s-au intimplat, spontan sau otravite de sindicalisti, arata ca am avut speranta…”. Sau, mai bine, nu as scrie niciodata un necrolog despre Romania. Pentru ca este compusa din oameni ca mine, ca tine, ca prietenii nostri, si noi toti avem puterea de a schimba lumea din jurul nostru sau chiar acel univers nevazut si creator din noi insine.

Dana BALAN