Cutremur politic în Ucraina

Trăim de câteva luni, la Chi­și­nău, și, cu mai multă intensitate, în ul­ti­me­le două săptămîni, evenimen­te­le dramatice de la Kiev. Motivul e sim­plu: Basarabia face parte din a­ce­eași „placă tectonică”, aici, în ves­tul fostei URSS. Dacă se va rupe Ucra­ina, ne poate trage și pe noi în a­celași abis… Joi, 27 februarie, Par­lamentul European a votat abolirea vizelor de călătorie pentru ce­tă­țe­nii Republicii Moldova, ceea ce în­seam­nă că de-acum încolo vom avea mă­car șansa să ne salvăm ca indivizi din vortexul ce stă să se adîncească la Răsărit de noi. Mulți basarabeni făcuseră această opțiune, pentru ei și familiile lor, prin redobîndirea ce­tățeniei române, dar abia azi pu­tem spune că argumentele euro­pe­ni­tății capătă o consistență veri­fi­ca­bilă. Și când te gîndești că pînă în toamna trecută favorita indis­cu­ta­bi­lă a Occidentului, marea miză geo­politică în fostul spațiu sovietic era Ucraina, oricât se grăbea să laude Bru­xelles-ul mica „poveste de succes” a moldovenilor…

Maidanul a cîștigat bătălia. Re­gi­mul Ianukovici, condamnat deja prin refuzul de a semna Acordul de A­sociere la Uniunea Europeană, își pierduse orice drept la apel o dată cu primul glonț tras de lunetiști a­su­pra protestatarilor din centrul capitalei ucrainene. Când totul amenința să de­genereze într-o baie de sînge la scara întregii țări, un „desant di­plo­matic” european, în frunte cu energi­­cul ministru de Externe polonez Ra­dosław Sikorski, l-a convins pe Ianu­kovici în cursul zilei de vineri, 21 februarie, să încheie un acord de ar­mistițiu cu Opoziția. După aceea lucrurile s-au precipitat: pre­șe­din­te­le ucrainean a fost abandonat de tru­pele sale fidele și a trebuit să fu­gă.

Ucraina se află însă în fața altor mari provocări: colapsul economic și pericolul separatist. Moscova nu recunoaște legitimitatea noii puteri de la Kiev și pare tentată să aplice tactica reactivării unor „Trans­nis­trii” – cum o și face în Crimeea –, pe care le-a plantat peste tot în cu­prin­sul fostei URSS, pentru a zădărnici do­rința de libertate a popoarelor sub­jugate.

Clasa politică moldoveană a a­vut reacții diferite față de eve­ni­men­tele de la Kiev. Dacă Vlad Filat, în toiul masacrului din Piața Inde­pen­denței, a cerut ca Ianukovici să plece, comunistul Mark Tkaciuk și socialistul Igor Dodon, imitându-l pe premierul rus Medvedev, i-au re­proșat președintelui ucrainean că nu este destul de ferm în a curăța Kievul de „teroriști” și „fasciști”. A­­se­menea atitudini șocante, cînd nu empatizezi cu cel aflat în suf­e­rință și iei partea călăului, echi­va­lea­ză cu o de­misie morală și sper să fie sancționate de opinia publică din Moldova. Mai ales că Tkaciuk și Dodon și-au probat deja dis­po­ni­bilitatea pentru „soluțiile” de tip Ia­nukovici din postura de înalți dem­­­nitari comuniști cu prilejul re­voltei din aprilie 2009 de la Chiși­nău. Spre a nu se lăsa mai prejos, bașcanul găgăuzilor, Mihail For­mu­zal, i-a invitat la Comrat pentru re­cuperare medicală pe asasinii de la „Berkut”. Tiraspolul nu va rămîne nici el, desigur, un actor pasiv al dra­mei ucrainene, de aceea nu există în acest moment preocupare mai presantă pentru autoritățile mol­do­vene decît întărirea securității na­ționale.

Deciziile noii puteri de la Kiev sînt, deocamdată, destul de contra­­dictorii. Mandatul de arestare emis pe numele lui Ia­nu­ko­vici sub a­cu­zația de cri­me îm­po­tri­va propriului popor și intenția de a-l preda Curții Penale Inter­na­țio­nale de la Haga re­pre­zin­tă, se poa­te spune, un reproș in­di­rect a­dresat actualei guvernări de la Chi­și­nău, care nu a avut aceeași de­ter­minare în a-i deferi justiției pe vi­no­vații de represiunea din aprilie 2009. Pe de altă parte, abrogarea Le­gii cu privire la funcționarea lim­bilor regionale – hotărîre ce nu prea cadrează cu valorile europene – poate adînci faliile din societatea ucraineană și servește Moscovei pretexte de intervenție.

Ce se va întâmpla mai departe cu vecinul nostru din Est? In­te­gri­ta­tea teritorială a Ucrainei a fost ga­rantată de marile puteri atunci cînd Kievul a renunțat la arsenalul nuclear moștenit de la URSS, dar nu este deloc sigur că escaladarea conflictelor separatiste va fi evi­ta­tă. Deocamdată, schimbarea de la Kiev transmite un mesaj foarte clar: autoritarismul fără măsură, sfi­da­rea propriei națiuni nu sfî­r­șește bi­ne. EuroMaidanul este coș­marul ac­­tualei conduceri a Fede­rației Ruse: într-o bună zi, cînd vor scăpa din mrejele propagandei de­lirante care se revarsă din toate ca­nalele media controlate de Krem­­lin, rușii își vor pune întrebarea: de ce-am fi noi mai deosebiți, cu de­mo­crația asta „suverană” a lui Pu­tin, de ce n-am avea și noi, ca u­cra­inenii, o de­mo­cra­ție pur și simplu?…

Corespondență de Vitalie CIOBANU | redactor-șef Contrafort