Credit cu buletinul, vot cu bancnota

Cum se numeste o femeie care te iubeste pe bani? Zau ca n-am chef sa scriu cuvintul aici. Dar cum se numeste cel care spera sa fie iubit cind scoate fisicul de bancnote? N-avem o vorba la fel de rea, de groasa, de scirboasa. Ce face el e mai usor de acceptat de societate decit ce face ea?

Ok, acum inlocuiti femeia care te iubeste pe bani cu tara. Si pe el, ei bine, pe el nu e nevoie sa-l inlocuiti, decit sa-l multiplicati. Citeva sute de oameni, distribuiti prin diverse pozitii de putere, spera sa ramina sub plapuma, la caldurica, cu tara, vorbind dragastos de bani. Mai multi bani, draga taro, ia de-aici, vezi ca-ti las pe noptiera.

Ar fi jenant daca banii ar fi adevarati. Dar ce te faci cind banii nici macar nu exista? Asta se intimpla acum cu salariile. Si pensiile. Si alocatiile si banii de sandale, de televizoare si tocuri cui si cine stie ce-o sa mai auzim ca promisiuni pina pe 30 noiembrie: toate astea vin dintr-un depozit care s-a inchis luna asta. Vin din pestera lui Alladin, bula financiara globala, care tocmai ce s-a spart, ocazie cu care putem sa-i admiram doar peretii.

Hai sa vorbim cifre: ne uitam la un an de scadere economica. Nu crestere, nu stagnare. Economia noastra a fost si ea parte a bulei de sapun care s-a umflat: cresterea venea din consum, consumul venea din credite, creditele veneau din creionul extrem de imaginativ al traderilor de pe Wall Street. Oi fi simplificat, sint mai multe mecanisme, insa un lucru e clar: toate astea s-au dus in citeva zile. Si inca nu s-a gasit nimeni (in afara de Tariceanu, fortat in rolul de dur de faptul ca toate celelalte au fost ocupate) sa ne spuna ca e gata, capul la fund, mintea la cum platim ratele. Lipsa de educatie economica vorbeste si ea: oamenii pur si simplu nu pricep ca la Guvern se impart banii, nu se fabrica.

Vreo zece ani ne-am dorit ca Romania sa fie parte a lumii. Uite ca acum e, si ne pare rau. Dar cel mai rau ar trebui sa ne para ca in loc sa vorbim onest despre ce e de facut, ne batem in minciuni despre ce anume se poate face.

Nu se mai poate face de fapt nimic. Salariile pot fi marite cu 100 la suta, insa puterea de cumparare a profesorilor va scadea in urmatorul an. A lor si-a tuturor celorlalti care se bazeaza pe buget. De unde credeti ca vine el? Cum se fac copiii? Ce aduce ploaia? Romanii par a fi in mare nevoie de raspunsuri simple: bugetul vine din incasarile viitoare. Care vor fi mai mici, nu e nici o indoiala. Cind dai mai multi bani, nu faci decit sa le erodezi valoarea, nu sa sporesti bunastarea cuiva. Asta chiar scade mai rau, pentru ca lumea isi pierde increderea in moneda ta.

Sa nu credeti ca nu stiu ca vorbesc prostii pe care nimeni nu vrea sa le asculte. Stiu ca e mult mai frumos sa-l auzi pe liderul de sindicat Croitoru care iti spune ca se poate decit pe tristul Isarescu, care are el, asa, o fixatie cu cifrele.

Din pacate, in toata furtuna asta, speram ca marinarul are sa stie sa tina cirma corabiei nationale. Daca te uiti mai bine insa, corabia asta e in drum spre stinci. Iar el, pe care l-am votat (inclusiv eu) s-o duca drept, e ocupat sa lanseze la apa barca de salvare individuala.

Nu stiu ce va fi mai mare. Criza sau dezamagirea?

Lucian MINDRUTA