Ce vrea Europa de la Obama? Cam multe
Cap în cap 12 noiembrie 2012 Niciun comentariu la Ce vrea Europa de la Obama? Cam multe 1Povestea cu numărul de telefon al Europei este atît de veche și a fost atît de des utilizată încît uzura este aproape inevitabilă. Și totuși, încă funcționează. Bunăoară, în cazul reacțiilor față de realegerea lui Barack Obama. Totul depinde de partea de Europă din care o privești. Pentru germani, de pildă, este o ocazie de a întări legăturile transatlantice. În definitiv, cu toată recenta orientare pacifică a Americii (este vorba despre Oceanul Pacific, nu despre pacifism), nivelul investițiilor reciproce euro-americane îl depășește net pe cel al Chinei și Japoniei luate la un loc. Putere globală potențială – asta dacă își va lua cu adevărat rolul de lider al Europei – Germania are toate motivele să privească relația cu SUA ca pe una între egali.
Franța, dopată cu doza ei de orgoliu național, nu a încetat niciodată să pretindă asta, chit că nu întotdeauna argumentele au fost de partea ei – acum vede în rezultatul alegerilor de pe 6 noiembrie o bună ocazie pentru ca noi, europenii, să profităm. Din moment ce America e pasionată azi de China, hai să ne rezolvăm singuri problemele cu rușii, să construim un nou drum al resurselor dinspre Asia centrală, să punem ferm piciorul pe malul celălalt al Mediteranei, schimbat din temelii de primăvara arabă și apoi să ne extindem influența în restul Africii. Iar Obama ar face bine să ne lase să ne atingem aceste obiective.
Pentru Spania și Portugalia, rămînerea democratului la Casa Albă ar trebui să fie o garanție că austeritatea, privită cu rezerve de liderul american, nu devine literă de lege pe plan global. Dinspre Grecia, așteptările sînt și mai radicale: pur și simplu, Obama ar trebui să împiedice Germania să devină stăpîna Europei. Atît și nimic mai mult.
În Polonia domină mai curînd scepticismul: Obama nu va mai privi spre Europa, lăsînd statele mari (Germania, în primul rînd, dar și Franța sau Italia) să bată palma cu Moscova peste capul „Noii Europe”, ca să folosim tot o expresie americană ce definește fostul bloc comunist. Și probabil că o asemenea viziune se poate regăsi și prin România.
Pînă la urmă, modurile atît de diferite în care victoria lui Obama este percepută în diversele colțuri ale Europei arată cît de greu ne este să ne definim o linie strategic globală. Am construit o piață unică, avem un spațiu unic al circulației și al libertăților, încercăm să construim o guvernanță economică și financiară comună, o uniune bancară, ba chiar și una fiscală. Cînd vine vorba însă despre percepțiile asupra amenințărilor strategice, lucrurile se complică. Și ne dăm seama deodată cît de multe lucruri ne despart.
Criza ne-a „ajutat” să aducem „mai multă Europă” în economie și finanțe, ba chiar și în guvernarea națională – bugetele sînt astăzi controlate la Bruxelles, pentru a preveni orice derapaj de tipul Greciei. Ceea ce nu înseamnă că ar trebui să așteptăm o nouă criză, de data asta una a securității colective, pentru a construi și o viziune europeană asupra lumii. Ne-ar costa prea mult, iar America nu poate fi văzută la infinit ca un părinte ce are datoria să ne aducă fiecăruia ceea ce ne dorim mai mult.
Ovidiu NAHOI
Adaugă un comentariu