Bugetul pe 2010: probleme reale și dezbateri false

Dincolo de constrîngerile fi­nan­­ciare reale generate de criza eco­­nomică, bugetul pe 2010 este ex­presia unui imens și iremediabil faliment: falimentul unui model eco­nomic bazat pe speculații imo­bi­liare și financiare, pe un consum hră­nit din import, pe afaceri du­bioa­se, pe evaziune fiscală și pe co­rup­ție. În România se produce pu­țin și se trăiește peste posibilități, iar inițiativă particulară este sabotată de birocrație și corupție combinate cu incompetența funcționari­lor din administrația de stat.

De două decenii paravanul care mas­chea­ză această decădere economică se numește bugetul de stat, construit de contabili prin metode con­­tabile, fără a avea la bază o vi­ziu­ne sau un proiect de societate. Iar dacă guvernul și-a ascuns lipsa de viziune după poalele FMI, nici opoziția nu a demonstrat prea mul­tă­ inteligență eco­nomică, avan­sînd so­luții financiare nerealiste.

Am avut astfel par­te de dezbateri pe tema bugetului de cea mai sla­­bă calitate intelec­tua­lă, atît pute­rea cît și opoziția dîn­d im­pre­sia că im­­provizează și cîr­pesc. Ce altceva a fost de pildă toată dis­cuția despre constribuțiile la asi­gu­­rările sociale de stat, pe care la un moment Comisia de Buget–Fi­nan­țe le redusese cu 10% fără să fi fă­cut un calcul minim privind im­pactul acestei reduceri asupra pensiilor și alocațiilor.

În replică, gu­ver­nul a avansat ideea perceperii CAS (Casa de Asi­gurări de Sănătate) și pentru con­tractele de drept de autor, care sînt folosite pe scară largă pentru plata jurnaliștilor și a artiștilor. A re­zul­­tat o întreagă dis­cu­ție sterilă și falsă cu privire la „privilegiile” pe care le-ar avea jur­na­­liștii și artiștii, cînd în mod normal ar fi trebuit să se discute despre cos­tul ridicat al forței de muncă în România, care este cauza prolife­ră­rii acestei forme de plată.

Dacă un angajator este obligat să plă­tească statului aproa­pe încă odată sa­lariul net pe care i-l plătește an­ga­jatului, este firesc să caute soluții alternative. Măcar drepturile de au­tor, spre deosebire de munca la ne­gru, sînt „la vedere” și impozitate cu 10%. Nu supraimpozitarea, ci, dimpotrivă, reducerea fiscalității, are darul de a scoate banii din zo­nele gri și negre ale economiei, cum a demonstrat introducerea cotei unice. Revirimentul economic din Occi­dent de pildă este rezultatul unor puternice stimulente fiscale pen­­tru companii și cetățeni, nu al îm­po­vărării lor cu noi taxe.

Altă dezbatere sterilă de care am avut parte s-a referit la reduce­rea numărului de angajați din ad­mi­nis­trația de stat. Cînd nu a fost do­mi­nată de retorica populistă a opo­zi­ției, dezbaterea s-a purtat în jurul nu­mărului de disponibilizați igno­rînd faptul că esențială este de fapt re­forma sectoarelor bugetare – ad­mi­nistrație, educație și sănătate. Or Gu­vernul ne-a prezentat doar re­du­ceri făcute „din pix”, care ar pu­tea avea efecte dezastruoase pe termen lung, dacă ne gîndim doar la co­masarea școlilor.

Bugetul de stat pe 2010 este însă doar începutul problemelor noas­tre, pentru că, imediat după ado­ptarea sa, guvernanții au în­ce­put să inventeze noi taxe și im­po­zite. Dacă nu ne va fi bine în acest an, nu criza mondială va fi de vină, ci criza de curaj și de inteligență a ce­lor care ne conduc.

Rodica CULCER